CORÉCTOR, -OÁRE, corectori, -oare, subst. 1.S. m. și f. Persoană însărcinată cu citirea și cu marcarea pe o corectură a greșelilor față de textul original, în vederea înlăturării lor în tipografie. 2. S. n. Aparat, de obicei automat, folosit în diverse sisteme tehnice pentru corectarea funcționării acestora. [Acc. și: corectór] – Din fr. correcteur, lat. corrector.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CORÉCTOR, -OÁRE s.m. și f. Cel care face corectura la o carte, la o publicație etc. // s.n. Aparat automat destinat să modifice într-un sens definit modul de funcționare al unui sistem tehnic. [Cf. fr. correcteur].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CORÉCTOR1, -OÁRE s. m. f. cel care face corectura (1). (< fr. correcteur, lat. corrector)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CORECTÓR2, -OÁRE s. n. aparat automat destinat să modifice într-un sens diferit modul de funcționare al unui sistem tehnic. (< fr. correcteur, lat. corrector)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CORÉCTOR s. (înv.) prot. (~ tipografic.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
coréctor (persoană) s. m., pl. coréctori
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
corectór (aparat) s. n., pl. corectoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
corectór, -oáre s. (lat. corrector). Îndreptător (maĭ ales al greșelilor de tipar).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CORECTÓR ~oáre n. Dispozitiv pentru reglarea automată a funcționării unui sistem tehnic. /<fr. corecteur, lat. corrector
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CORÉCTOR ~ori m. Persoană care face corectura unui text. /<fr. corecteur, lat. corrector
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
corectoáre s. f., g.-d. art. corectoárei; pl. corectoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink