Dex corespondenta

CORESPONDÉNT, -Ä‚, corespondenÈ›i, -te, s. m. È™i f., adj. I. S. m. È™i f. 1. Persoană care colaborează la un ziar sau la o publicaÈ›ie periodică, trimițând spre publicare informaÈ›ii din locul unde se află. 2. Persoană care, în lipsa părinÈ›ilor unui elev, are răspunderea acestuia față de autoritățile È™colare. 3. (Rar) Persoană cu care cineva este în corespondență. II. Adj. (ÃŽn sintagmele) Membru corespondent = membru al unei academii sau al altei instituÈ›ii È™tiinÈ›ifice având aceleaÈ™i obligaÈ›ii È™i drepturi ca È™i un membru activ, cu excepÈ›ia dreptului de a vota pe viitorii membrii, care este numai consultativ. Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri, egale între ele, formate de aceeaÈ™i parte a unei secante care taie două drepte paralele. – Din fr. correspondant.

CORESPONDÉNȚĂ, corespondenÈ›e, s. f. I. 1. Schimb (regulat) de scrisori între două sau mai multe persoane. ♦ Totalitatea scrisorilor schimbate între două persoane. ♦ ConÈ›inutul unei scrisori. 2. Relatare a faptelor petrecute într-o localitate, făcută de corespondentul unui ziar, al unei reviste, al unui post de radio, de televiziune etc. II. 1. Raport, legătură între lucruri, fenomene, organe, părÈ›i ale unui întreg care se potrivesc între ele; concordanță, armonie. 2. (Lingv.) Raport constant existent între două unități lingvistice. ◊ CorespondenÈ›a timpurilor = raportul de timp dintre predicatul unei propoziÈ›ii subordonate È™i predicatul regentei. 3. (Mat.) RelaÈ›ie între două mulÈ›imi, conform căreia fiecare element al unei mulÈ›imi este pus în legătură cu unul sau mai multe elemente din cealaltă mulÈ›ime. 4. (ÃŽn sintagma) CorespondenÈ›a conturilor = schimbul de scrisori, legătura reciprocă dintre conturi care reflectă aceeaÈ™i operaÈ›ie economică. [Var.: (inv.) corespondínță s. f.] – Din fr. correspondance.

CORESPONDÉNT¹ ~tă (~È›i, ~te) m. È™i f. 1) Colaborator la o publicaÈ›ie periodică sau la un centru de informaÈ›ii care furnizează È™tiri din localitatea în care se află. 2) Persoană care întreÈ›ine relaÈ›ii epistolare cu cineva. /<fr. correspondant

CORESPONDÉNT² ~tă (~È›i, ~te): Membru ~ membru al unei academii sau instituÈ›ii È™tiinÈ›ifice cu drept de vot consultativ. 2): Unghiuri ~te unghiuri formate de două drepte paralele tăiate de o secantă È™i situate de aceeaÈ™i parte a secantei, unul fiind intern, iar altul extern. /<fr. correspondant

CORESPONDÉNȚĂ ~e f. 1) Schimb de scrisori. ~ oficială. ◊ A învăța prin ~ a învăța fără a-È™i întrerupe activitatea în câmpul muncii. 2) Totalitate de scrisori primite sau expediate. 3) Cronică realizată într-o publicaÈ›ie periodică de un corespondent. 4) Dependență reciprocă; interdependență; corelaÈ›ie. [G.-D. corespondenÈ›ei] /<fr. correspondance

CORESPONDÉNT, -Ă s.m. și f. 1. Colaborator extern la un ziar, care trimite corespondență cu caracter informativ din locul în care se află. 2. Persoană care, în lipsa părinților unui elev, are răspunderea acestuia în fața școlii. 3. (Rar) Cel care poartă corespondență cu cineva. // adj. Membru corespondent = membru al unei academii sau al altei instituții științifice, care are aceleași obligații și se bucură de aceleași drepturi ca un membru activ, cu excepția dreptului de vot. [Cf. fr. correspondant, it. corrispondente].

CORESPONDÉNT, -Ä‚ adj. Care corespunde, corespunzător. ◊ (Geom.) Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri nealăturate, formate de aceeaÈ™i parte a unei secante care taie două drepte, unul dintre unghiuri fiind în interiorul dreptelor È™i altul în afara lor. [Cf. fr. correspondant].

CORESPONDÉNȚĂ s.f. I. 1. Schimb de scrisori (între două sau mai multe persoane). ♦ Totalitatea scrisorilor pe care È™i le-au scris două persoane. ♦ ConÈ›inutul unei scrisori. 2. Relatare asupra faptelor petrecute într-o localitate, într-o È›ară etc. făcută de corespondentul unui ziar. II. 1. Raport, legătură între lucruri, fenomene etc.; concordanță, armonie. 2. (Mat.) RelaÈ›ie care există între perechile formate din elemente aparÈ›inând la două mulÈ›imi când acestea sunt reprezentate una pe alta. 3. (Lingv.) Raport constant existent între două unități lingvistice. ◊ CorespondenÈ›a timpurilor = concordanÈ›a timpurilor. ♦ Paralelism între fapte din idiomuri diferite sau din etape diferite ale aceluiaÈ™i idiom. [Var. corespondință s.f. / cf. fr. correspondance, it. corrispondenza].

CORESPONDÉNT, -Ä‚ I. s. m. f. 1. colaborator extern al unui ziar care trimite corespondență cu caracter informativ din locul în care se află. 2. persoană care, în lipsa părinÈ›ilor unui elev, are răspunderea acestora față de È™coală. 3. cel care poartă corespondență cu cineva. II. adj. care corespunde, corespunzător. ♦ membru ~ = membru al unei academii sau al altei instituÈ›ii È™tiinÈ›ifice, care are aceleaÈ™i obligaÈ›ii È™i se bucură de aceleaÈ™i drepturi ca un membru activ, cu excepÈ›ia dreptului la vot; unghiuri Ä• = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri nealăturate, formate de aceeaÈ™i parte a unei secante care intersectează două drepte, un unghi fiind în interiorul dreptelor È™i altul în afara lor. ◊ (s. n.) echivalent, în cadrul frazei, al unei părÈ›i de propoziÈ›ie. (< fr. correspondant)

CORESPONDÉNȚĂ s. f. I. 1. schimb de scrisori între persoane, instituÈ›ii etc.; totalitatea acestor scrisori. ◊ conÈ›inutul unei scrisori. 2. relatare asupra faptelor petrecute într-o localitate, într-o È›ară etc. făcută de corespondentul unui ziar. II. 1. raport, legătură între lucruri, fenomene etc.; afinitate care leagă părÈ›i ale unui întreg; concordanță, armonie. 2. (mat.) relaÈ›ie între două mulÈ›imi, conform căreia fiecare element al uneia este pus în legătură cu unul sau mai multe elemente din cealaltă. 3. raport constant existent între două fenomene de ordin lingvistic din idiomuri diferite sau din etape diferite ale aceluiaÈ™i idiom. ♦ ă timpurilor = concordanÈ›a timpurilor. (< fr. correspondance)

CORESPONDÉNT adj. s. 1. adj. v. asemănător. 2. s. v. omolog.

CORESPONDÉNȚĂ s. I. poștă. (Ne vine aproape zilnic ~.) II. 1. v. potrivire. 2. v. concordanță. 3. (GRAM.) corespondența timpurilor = consecuția timpurilor. 4. (MAT.) simetrie. (~ unghiurilor.)

corespondént s. m., adj. m., pl. corespondénți; f. sg. corespondéntă, pl. corespondénte

corespondénță s. f., g.-d. art. corespondénței; pl. corespondénțe

corespondént, -ă adj. (mlat. correspóndens, -éntis, fr. correspondant). Care corespunde, care are relațiune cu altu: unghĭurĭ, ideĭ corespondente. Acela, aceĭa cu care eștĭ în relațiunĭ de afacerĭ. Persoană care are însărcinarea de a veghea asupra unuĭ copil departe de familia luĭ și a îngriji de el.

corespondénță f., pl. e (d. corespondent; fr. correspondance). Schimb de scrisorÄ­, comunicaÈ›iune, relaÈ›iunÄ­: corespondenÈ›a între doÄ­ oamenÄ­, între state. ScrisorÄ­ È™i alte lucrurÄ­ scrise, trimese [!] orÄ­ primite pin [!] poÈ™tă: îmÄ­ citesc corespondenÈ›a, acest scriitor a lăsat o însemnată corespondență. Conformitate, potriveală: perfecta corespondență a tuturor părÈ›ilor corpuluÄ­, a gîndurilor noastre. – MaÄ­ vechÄ­ coreÈ™pondénÈ›ie È™i răspundénÈ›ie; în Let. 2, 252 È™i 3, 257 respundénÈ›ie (după pol. korespondencya).