Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: cotigă (substantiv feminin) , cotigi (verb)   
COTIGÍ, cotigesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A schimba direcția; a coti. ◊ Expr. (Rar) A nu mai avea încotro cotigi = a se afla într-o situație fără ieșire. – Din cotigă.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
COTIGÍ vb. v. cârmi, coti, vira.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cotigí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotigésc, imperf. 3 sg. cotigeá; conj. prez. 3 sg. și pl. cotigeáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
COTÍGĂ, cotigi, s. f. 1. Căruță mică folosită la transportarea încărcăturilor ușoare. ♦ Car mare cu pereții metalici, întregi, folosit la transportul gunoaielor. 2. Fiecare dintre cele două roți, de mărime inegală, legate între ele printr-o osie, pe care se reazemă grindeiul plugului; teleagă, rotilă, [Var.: cotiúgă s. f.] – Din ucr. kotyha.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
COTÍGĂ ~gi f. 1) Cărucior (cu două roți) folosit pentru transportul unor încărcături ușoare; teleagă. 2) Ansamblu tehnic constând din două roți inegale pe care se sprijină grindeiul plugului. 3) înv. Car de război. [G.-D. cotigii] /<ucr. kotyha
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
COTÍGĂ s. 1. teleagă, (reg.) tărăbuță, toligă. (~ pentru poveri ușoare.) 2. (TEHN.) teleagă, (reg.) dric, roate (pl.), rotile (pl.), (Transilv.) căroaie. (Pe ~ se reazemă grindeiul plugului.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cotígă (cotígi), s. f.1. Căruță, car cu două roți. – 2. La plug, teleagă. – Var. cotiugă. Sl. kotyga (Miklosich, Lexicon, 306; Cihac, II, 76; Conev 72). Întrucit sensul din sl. este cel de „manta”, trebuie să se fi spus despre căruțele acoperite, ca trăsurile; cf. rut. kotiga „căruță” (după Candrea, Elemente, 404, provine din rom.). Se folosește mai ales în Mold.Der. coti(u)geală, s. f. (car lung, pentru transportul buștenilor); coti(u)gar, s. m. (căruțaș). Cf. cotigicot.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cotígă s. f., g.-d. art. cotígii; pl. cotígi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cotígă (sud) și cotĭúgă (nord) f., pl. ĭ (rut. kotĭúga, cîne [!], ca fr. chien, „cîne” și „roabă”). Căruță pe doŭă roate (de dus gunoĭ ș. a.). Partea din ainte [!] a pluguluĭ (în nord teleagă și teleguță), compusă din cele doŭă roate. Căruță de dus cîniĭ prinșĭ pe strade [!] (numită și ladă și droagă). Un fel de camion maĭ grosolan (caracterizat pin [!] doŭă grinzĭ lungĭ și groase), foarte obișnuit în Moldova, în al căreĭ nord se numește cotĭugar.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
cotigésc v. intr. (d. cotesc și infl. de cotigă). Mold. Cotesc, ocolesc.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)