COȘMÁGĂ, coșmăgi, s. f. (Reg.) Colibă de scânduri; baracă. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
coșmágă s. f., g.-d. art. coșmăgii; pl. coșmăgi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
coșmágă f., pl. ăgĭ (rus. kolymága, căruță). Est. Casa stîneĭ, adăpostu cĭobanilor la stînă. Șopron mic. Fig. Iron. Cocĭoabă. – Și coșmoagă (oa dift.), pl. e. În Munt. coșmelie (CL. 1920, 520, și ChN. I, 10) și coșmolie, coșneagă și coșnĭoagă. În Cov. și coșmándră, pl. e, șandrama.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink