Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
CRÁINIC, -Ă, crainici, -ce, subst. 1. S. m. (Înv.) Persoană care anunța mulțimii poruncile suveranului sau ale autorităților; vestitor. 2. S. m. și f. Persoană care citește informațiile, comunicările, știrile oficiale etc., anunță programul la o stație de radio, de televiziune sau la o manifestație; spicher. 3. S. m. (Reg.) Hăitaș, gonaci (la vânătoare). – Din ucr. krajnik.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CRÁINIC s. 1. mesager, sol, trimis, vestitor, (reg.) crancău, (înv.) poslaneț, poslanic, pristav, strigător, telal. (Au anunțat vestea printr-un ~.) 2. spicher. (~ la televiziune.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CRÁINIC s. v. buhai, coinac, colăcar.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cráinic, cráinice, s.n. (reg.) mașină de ridicat pietre și lemne grele; granic, posadă.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
cráinic (cráinici), s. m.1. Herald, dregător. – 2. Vestitor. – 3. Perceptor de dări. Origine incertă. Dată find prezența rut. krajnik „judecător” și a mag. krajnik „judecător al nobililor” ar putea reprezenta un sl. *krajnikŭ „regal”, de la krai „rege”, cf. crai; poate fi însă și o der. internă a rom. După Skok, Slavia, IV, 328, Candrea și DAR rom. provine din rut.; Scriban se gîndește la sl. krai „margine”, cf. craină. Der. crăni(ci), vb. (a vesti, a anunța, a face cunoscut); cranga, adv. (Mold., ca un vagabond), probabil în loc de crain(i)ci, în expresia a umbla creanga; crancău, s. m. (Mold., petrecăreț, haimana); crancalîc, s. m. (Mold., petrecere).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cráinic (cráinice), s. n. – Pîrghie cu care se ridică piatra morii de grîu. – Var. gra(i)nic. Germ. Kranich (DAR). În Banat și Olt.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cráinic s. m., pl. cráinici
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
1) cráĭnic m. (vsl. kraĭnikŭ, d. kraĭ, margine, district, județ; rus. kráĭnik, judecător. V. craĭ 2). Vechĭ. Perceptoru birurilor unuĭ district în regiunile supuse Ungurilor (Dac. 1, 154). Maĭ pe urmă. Pristav, anunțător public. V. telal.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
2) cráĭnic și gráĭnic n., pl. e (germ. kranich și krahn, „cocor” și „elevator”, ca și fr. crône, id., d. flam. kran, ol. kraan, id). Pop. Elevator. – La Hațeg (GrS. 1937, 187) gránic, un fel de macara care ridică peatra [!] moriĭ. V. gruĭ 2).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CRÁINIC ~că (~ci, ~ce) m. și f. 1) înv. Persoană care aducea la cunoștința mulțimii poruncile suveranului sau ale autorităților; vestitor. 2) Persoană care citește informațiile, comunicările oficiale, anunță programul la un post de radio sau de televiziune; spicher. /<ucr. krajnik
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CRAINIC, Nichifor (pseud. lui Ion Dobre) (1889-1972, n. Bulbucata, jug. Giurgiu), scriitor, ziarist și om politic român. Acad. (1940), prof. univ. la Chișinău și București. Director al revistei „Gîndirea” (1922-1944). Lirică de factură tradiționalistă („Țara de peste veac”). Principalul animator al curentului gîndirist. Opera sa se bazează pe o viziune teologică asupra istoriei și artei. Împotriva imitării Occidentului a lansat ideea etnocrației („Puncte cardinale în haos”, „Ortodoxie și etnocrație”).
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)