CRÁNIU, cranii, s. n. Ansamblul oaselor scheletului capului care adăpostește creierul la vertebrate; țeastă. ♦ Cap descărnat de om mort; hârcă. – Din lat. cranium. Cf. fr. crâne.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CRÁNIU s.n. (Med.) Scheletul osos al capului; (pop.) țeastă. [Pron. -niu. / < lat. cranium, gr. kranion, cf. fr. crâne].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CRÁNIU s. n. scheletul, sistemul osos al capului. (< lat. cranium, gr. kranion, după fr. crâne)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CRÁNIU s. (ANAT.) căpățână, hârcă, scăfârlie, tigvă, țeastă, cutie craniană, (pop. și fam.) devlă, (înv. și reg.) scafă, (înv.) glavă, glăvățână. (~ unui mort deshumat.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
crániu s. n. [-niu pron. -niu], art. crániul; pl. cránii, art. crániile (sil. -ni-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
crániŭ n. (vgr. kránion, craniŭ). Țeastă, hîrcă, oasele care cuprind creĭeru.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CRÁNIU ~i n. (la om și la animalele vertebrate) 1) Ansamblu de oase ale capului; țeastă. 2) Schelet al capului descărnat. /<lat. cranium, fr. crâne
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink