CREDÚL, -Ă, creduli, -e, adj. Care crede prea ușor, fără a cerceta mai de aproape, care se încrede lesne în cineva sau în ceva. – Din fr. crédule, lat. credulus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CREDÚL, -Ă adj. Care crede prea ușor, se încrede ușor în cineva sau ceva. [Cf. fr. crédule, lat. credulus].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CREDÚL, -Ă adj. (și s.) care crede prea ușor, se încrede ușor în cineva sau ceva; naiv. (< fr. crédule, lat. credulus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CREDÚL adj. 1. v. naiv. 2. candid, ingenuu, inocent, naiv, neștiutor. (O ființă ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Credul ≠ bănuitor
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
credúl adj. m., pl. credúli; f. sg. credúlă, pl. credúle
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
crédul, -ă adj. (lat. crédulus). Lesne crezător, care crede lesne ceĭa de aude, încrezător. – Fals -úl (după fr. crédule).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CREDÚL ~ă (~i, ~e) Care crede cu ușurință orice; naiv. /<fr. crédule, lat. credulus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink