CRONOLOGÍE, cronologii, s. f. Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu stabilirea epocilor și a datelor; succesiune în timp a evenimentelor (istorice); sistem adoptat pentru socotirea anilor. ♦ Listă care cuprinde o succesiune cronologică. – Din fr. chronologie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CRONOLOGÍE s.f. Indicare a unor fapte în ordine cronologică; sistem de socotire a anilor. ♦ Disciplină care se ocupă cu stabilirea epocilor și a datelor istorice. ♦ Listă cuprinzând o succesiune cronologică. [Gen. -iei. / < fr. chronologie, cf. gr. chronos – timp, logos – studiu].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CRONOLOGÍE s. f. 1. disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu stabilirea epocilor și a datelor. (p. ext.) succesiune în timp a evenimentelor istorice. ◊ sistem de socotire a anilor. 2. listă cu o succesiune cronologică. (< fr. chronologie)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
cronologíe s. f., art. cronología, g.-d. art. cronologíei; pl. cronologíi, art. cronologíile
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cronologíe f. (vgr. hronología, d. hrónos, timp, și lógos, cuvînt. Știința timpuluĭ saŭ a datelor istorice. – Vechĭ hr-.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CRONOLOGÍE ~i f. 1) Disciplină auxiliară a istoriei care are ca obiect de studiu stabilirea epocilor, datelor istorice și succesiunea lor în timp. 2) Succesiune în timp a evenimentelor. 3) Tabel, listă care cuprinde o astfel de succesiune. [Art. cronologia; G.-D. cronologiei; Sil. -gi-e] /<fr. chronologie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink