Dex cruțare

CRUȚÁRE, cruțări, s. f. Faptul de a cruța; iertare, milă, îndurare. – V. cruța.

CRUȚÁRE s. 1. v. absolvire. 2. menajare. (~ cuiva bolnav.)

cruțáre s. f., g.-d. art. cruțării

cruțáre f. Acțiunea de a cruța. Milă, îndurare: contra Cartaginejilor Romaniĭ aŭ procedat fără cruțare.

CRUȚÁ, cruț, vb. I. Tranz. 1. A ierta, a scuti (de pedeapsă); a se îndura de..., a avea milă. ◊ Expr. A cruța viața cuiva = a lăsa pe cineva în viață (după ce-i fusese hotărâtă moartea). 2. A trata (pe cineva) cu înțelegere; a menaja. ♦ A păzi, a feri. 3. A folosi, a consuma un obiect cu prevedere; a economisi. 4. (Înv.) A se codi, a ezita. – Et. nec.

A CRUȚÁ cruț tranz. 1) (persoane) A scuti de o pedeapsă; a scuti iertând greșelile. ◊ ~ viața cuiva a lăsa în viață pe cineva după ce a fost osândit la moarte. 2) (persoane) A trata cu înțelepciune; a menaja. 3) (bani, provizii etc.) A consuma cu economie; a economisi. 4) (obiecte) A folosi cu moderație, pentru a avea pe mai mult timp. 5) (sănătatea, eforturi etc.) A păstra cu grijă. /Cuv. autoht.

CRUȚÁ vb. 1. v. absolvi. 2. a menaja, (înv. fig.) a înconjura. (Îl ~ cât putea de griji.) 3. v. menaja. 4. v. precupeți.

CRUȚÁ vb. v. codi, ezita, pregeta, șovăi.

cruțá (-ț, -át), vb. – 1. A economisi, a cheltui puțin. – 2. A trata cu menajament, a nu obosi, a nu abuza. – 3. A proteja, a ocroti. – 4. A ierta, a scuti. – 5. (Înv.) A se supune, a respecta. – 6. A evita. Origine incertă. Se consideră în general că reprezintă un lat. *curtiāre „a tăia”, fie direct (Pușcariu 420; Pușcariu, Lat. ti, 43; Philippide, II, 639; REW 2419; DAR; Pușcariu, Lr., 264) fie prin intermediul alb. kurtseń (Cihac, II, 716; Densusianu, Rom., XXXIII, 276; Densusianu, Hlr., 352; Philippide, Principii, 140). Această der. este greu de susținut, căci sensurile 3-5, care sînt la fel de vechi ca celelalte, nu se pot explica pe baza ideii de „scurt”. Credem că este vorba de același cuvînt ocroti „a proteja, a sprijini”, din sl. okrotiti; mai bine zis că trebuie pornit de la sl. krotiti „a atenua, a calma”, chiar dacă fonetismul nu este clar. După Lexiconul de la Buda, din lat. *cruciāre „a încrucișa”; cuvînt autohton, după Miklosich, Slaw. Elem., 10; din lat. *curatiāre, după Crețu, 351.

cruțá vb., ind. prez. 1 sg. cruț, 3 sg. și pl. crúță

cruț, a -á v. tr. (alb. kurtsénĭ, cruț, d. lat. curtiare, a scurta). Păstrez, nu cheltuĭesc: a cruța baniĭ, pinea, forțele. Scutesc, dispensez: ĭ-am cruțat această osteneală. Tratez blînd, nu jăfuĭesc [!] orĭ nu ucid, miluĭesc: a-ĭ cruța pe ceĭ învinșĭ, o boală care nu cruță. A nu cruța nimica pentru reușită, a face tot posibilu p. reușită. V. refl. Mă feresc de muncă, de emoțiunĭ: cruță-te, că eștĭ bătrîn.