Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
CUCERÍRE, cuceriri, s. f. Acțiunea de a (se) cuceri și rezultatul ei; câștig, progres, izbândă. ◊ Expr. (Fam.) A face o cucerire = a-și atrage simpatia sau dragostea ciuva. – V. cuceri.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CUCERÍRE s. 1. luare, ocupare, ocupație, (fran-țuzism înv.) conchetă. (~ Griviței.) 2. v. subju-gare. 3. v. repurtare. 4. v. câștigare. 5. v. încântare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cuceríre s. f., g.-d. art. cucerírii; pl. cuceríri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cuceríre f. Acțiunea de a cuceri. Lucru cucerit: Algeria e o frumoasă cucerire a Franciiĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CUCERÍ, cuceresc, vb.IV. I. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune un teritoriu cu puterea armelor. ♦ A doborî ceva prin luptă susținută; A câștiga. 2. Fig. A-și atrage simpatia, a câștiga dragostea sau bunăvoința cuiva. II. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) supune, a (se) închina; a (se) ruga umilindu-se. – Lat. *conquerire(= conquirere).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A CUCERÍ ~ésc tranz. 1) A lua în stăpânire cu forță armată; a ocupa. 2) A capta prin însușiri deosebite (pentru a câștiga simpatia, dragostea sau bunăvoința). 3) A obține prin luptă sau prin muncă susținută. /<lat. conquerire
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CUCERÍ vb. 1. a lua, a ocupa, (înv.) a cuprinde, a dobândi, a prinde, a stăpâni. (După lupte crâncene au ~ cetatea.) 2. v. subjuga. 3. v. repurta. 4. v. câștiga. 5. a câștiga. (A ~ simpatia tuturor.) 6. v. încânta.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CUCERÍ vb. v. închina, pleca, preda, supune.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A cuceri ≠ a elibera
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
cucerí (cucerésc, cucerít), vb. – 1. A cuprinde, a supune, a ocupa un teritoriu prin arme. – 2. (Refl.) A se supune, a se preda, a omagia. – 3. (Refl.) A se umili, a implora cu umilință. Lat. *conquaerĕre, în loc de conquirĕre (Pușcariu 425; Candrea-Dens., 318; REW 2155; DAR); cf. prov. conquerer, fr. conquérir. Sensul 1 este neol., din fr. conquérir. Evoluția care indică sensul 2 pare normală, fără să fie necesară ipoteza unei influențe sl., presupusă de Candrea-Dens. – Der. cucerit, adj. (umil; pios); cuceritor, adj. (care cucerește); cucerie, s. f. (înv., simplitate, umilință; pioșenie); cuceritură, s. f. (înv., respect nemărginit); necucerit, adj. (arogant); cucernic, adj. (respectuos; cinstit; pios); cucernicie, s. f. (pioșenie, evlavie); cucernicește, adv. (evlavios).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cucerí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cucerésc, imperf. 3 sg. cucereá; conj. prez. 3 sg. și pl. cucereáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cucerésc v. tr. (lat. con-quáerere îld. conquirere, pop. conquaerire; pv. sp. conquerir, fr. conquérir. V. cer 3). Supun pin [!] arme orĭ alte forțe: Romaniĭ aŭ cucerit lumea. Închin, predaŭ: a cuceri cuĭva o cetate (Vechĭ). Fig.. Captivez, atrag, farmec: privirea luĭ te cucerește. V. refl. Mă umilesc, fac omagiŭ: ne rugăm și ne cucerim ție. – La Dos. eĭ cucerează.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink