CUCURÍGU interj., s. n. 1. Interj. Cuvânt care imită cântecul cocoșului. ♦ (Substantivat, n.) Cântecul cocoșului; p. ext. (m.) cocoș. 2. S. n. (Glumeț; precedat de prepoziția „la”) Etajul cel mai înalt al unei case, mansardă; galerie (la teatru). – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CUCURÍGU interj. (se folosește pentru a reda cântecul cocoșului). /Onomat.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CUCURÍGU s. v. cocoș, galerie, mansardă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cucurígu interj. – 1. Cuvînt care imită cîntecul cocoșului. – 2. (S. m.) Cîntecul cocoșului. – 3. Cocoș. – 4. Galerie (la teatru). – 5. Miez de nucă întreagă. Creație expresivă, cf. gr. ϰίϰιρρος „cocoș”, lat. cucurrire, bg. kukurigu, pol., rut. kukuryku (Cihac, II, 85; Conev 54), sb. kukurijek (Skok 76). Pentru sensul 4 cf. sp. gallinero. Sensul 5 se datorează probabil asemănării miezului de nucă cu creasta cocoșului. – Der. cu(t)curiga (var. cu(t)curigi), vb. (a cînta cocoșul).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cucurígu interj.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cucurígu (cântec, etaj, galerie) s. n., art. cucurígul
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cucurígu, interj. care arată cîntecu cocoșuluĭ. (E rudă cu lat. cucurru, interj., cucurire și cucurrire, a cînta cucurigu; it. cuccurucu, cuccurrire, fr. coquerico; bg. kukurigo, cucurigu, kukurigam, cînt cucurigu; sîrb. kukurekati, rus. kukorékatĭ; ung. kukurékoli, kukurikolni ș. a.): cocoșu cîntă cucurigu. Casă cu cucurigu, casă cu foișor, casă țuguĭată. – În Munt. și cutcurigu. V. cotcodac și acăstăŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink