CUCURÚZ, (1, 3, 4) cucuruzi, s. m., (2) cucuruze, s. n. (Reg.) 1. S. m. Porumb (planta și rodul ei). 2. S. n. pl. Holde semănate cu porumb; porumbiște. 3. S. m. Fructul coniferelor; con. 4. S. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori albe-gălbui dispuse în mici capitule (Petasites albus). – Cf. bg., scr. kukuruz, kukurudza.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CUCURÚZ s. (BOT.; Petasites albus) (Bucov.) cojocel.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CUCURÚZ s. v. captalan, con, porumb, știulete.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cucurúz (-zi), s. m. – 1. Știulete de porumb. – 2. Porumb. – 3. Con de brad și alte conifere. – 4. Plante (Petasites alba, Petasites officinalis). Origine expresivă. Se poate pleca de la coc, prin intermediul unui pl. colectiv cocuri și cu suf. -ză, ca în paralelismul bob › buburuz(ă), cf. și duduruză. Totuși, este în legătură cu multe cuvinte străine, cf. it. cocoruzzo „vîrf în formă de pară”, salent. cuccuruzzo „grămadă de pietre în formă piramidală”, tarent. cucuruzzë „culme rotunjită”, mil. kokorin „con de brad”, ngr. ϰουϰούρι „grămadă de pămînt”; așa încît Battisti, II, 997, propune pentru toate aceste cuvinte o bază mediteraniană cuccur, colectivă. Este mai curînd vorba de tot atîtea cuvinte expresive, produse de aceleași intenții și cu aceleași mijloace fonetice. Apare și în bg. kukuruz, sb. kukurùz, rut. kukurudz, rus. kykyryza, mag. kukuricza, săs. kukeruse, care trebuie să provină toate din rom., țig. kukorica (din mag.). Nu se poate explica prin sl. (Miklosich, Türk. Elem., Nachtrag, I, 64; Berneker 640; Vasmer 686; cf. opinia contrară a lui Mladenov); astfel încît nu este probabilă der. din rom., pe baza sl. (Miklosich, Fremdw., 103; Cihac, II, 86; cf. DAR; Conev 75). Miklosich, Türk. Elem., I, 334, propusese o origine tc., neverosimilă.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cucurúz (porumb, con de brad) s. m., pl. cucurúzi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cucurúz (porumbiște) s. n., pl. cucurúze
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cucurúz m., pl. jĭ (cuv. rom. înrudit cu buburuz, huhurez și cu cocă, cocoană, coacăză, cucunar, curcubeŭ, lat. cucumis, castravete, ș.a. D. rom. vine sîrb. kukuruz și mumuruz, bg. kukuruz, rut. pol. kukuruca, kukurudza, ceh. kukuruc, ung. kukurica, kukorica, turc. kokoroz ș. a. V. curculez). Est. Con (fruct) de brad, cĭucĭulete. Trans. Popoșoĭ [!], porumb. Est. Ștulete pipernicit, care se dă porcilor (V. ghijură). S. n., pl. ze. Trans. Porumbiște. V. strobil.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CUCURÚZ ~i m. Fructul coniferelor sub solzii căruia sunt semințele; con. /<sb. kukuruz
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CUCURUZ-DE-PĂDÚRE s. v. mama-pădurii.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink