Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: cula (verb tranzitiv) , culă (substantiv feminin)   
CÚLĂ, cule, s. f. 1. Clădire în formă de turn, cu baza dreptunghiulară (care servea, în trecut, și ca loc de apărare). 2. (Înv.) Turn circular; cupolă, boltă. ♦ Turn boltit în palatul domnesc, în care se păstra vistieria; p. ext. vistierie, tezaur. 3. (Înv.) Beci boltit; subterană. 4. (Înv.) Conac boieresc, casă (fortificată) a proprietarului unei moșii. – Din tc. kula. Cf. bg., scr. kula.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CÚLĂ s.f. Pelerină cu glugă și cu mâneci largi purtată de unele ordine călugărești. [< fr. coule].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CÚLĂ s. f. pelerină cu glugă și cu mâneci largi purtată de unele ordine călugărești. (< fr. coule)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CÚLĂ s. v. boltă, cupolă, hrubă, subterană, tezaur, vistierie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cúlă (cúle), s. f.1. Turn, foișor. – 2. Casă boierească fortificată. – 3. Turn boltit în care se păstra visteria, în palate. – 4. Tezaur, bogăție. – 5. Beci boltit. – Mr., megl. culă. Tc. kula, din arab. kulle (Șeineanu, II, 148; Berneker 641; Lokotsch 1238; Ronzevalle 141); cf. ngr. ϰούλα, ϰουλές, alb. kulë, bg., sb., cr. kula.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cúlă s. f., g.-d. art. cúlei; pl. cúle
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
culá (-léz, -át), vb. – A nimici, a distruge, a scoate din luptă (un adversar, în afaceri). Fr. couler.Der. culaj, s. n. (pierdere), din fr. coulage; culant, adj., din fr. coulant; culanță, s. f. (rapiditate, eficiență, spontaneitate în afaceri), der. intern. Sînt galicisme. Aceleiași rădăcini îi aparține culisă, s. f., din fr. coulisse.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)