Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
CUMINECÁRE, cuminecări, s. f. Acțiunea de a (se) cumineca. – V. cumineca.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CUMINECÁRE s. v. împărtășanie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cuminecáre s. f., g.-d. art. cuminecării; pl. cuminecări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. și tranz. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greșeală. [Var.: cuminicá vb. I] – Lat. *comminicare (= communicare).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A CUMINECÁ cumínec tranz. (credincioși, creștini) A supune ritualului de cuminecătură; a împărtăși; a griji. /<lat. comminicare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE CUMINECÁ mă cumínec intranz. A primi cuminecătura; a se împărtăși; a se griji. /<lat. comminicare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CUMINECÁ vb. v. împărtăși.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cuminecá (-c, -át), vb. – 1. A împărtași, a griji. – 2. (Înv.) A comunica. – Mr. cumnic, cumnicare, cumînic, megl. cuminic. Lat. communĭcāre prin intermediul unei var. vulg. *commĭnĭcare (Densusianu, Hlr., 188; Pușcariu 441; Candrea-Dens., 435; REW 2090; DAR; Rosetti, I, 61); cf. alb. kungoń (Philippide, II, 637), it. communicare, lomb. skuminiar, genov. kominiga, prov. comengar, fr. communier, sp. comulgar, port. comungar, sl. comŭkati (Cihac, I, 67 și II, 290, crede că rom. provine din sl., ceea ce nu pare posibil, cf. Vasmer 608). Este dublet al neol. comunica, vb. – Der. cuminecătură, s. f. (împărtășanie).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cuminecá vb., ind. prez. 1 sg. cumínec, 3 sg. și pl. cumínecă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink