CUMNÁT, -Ă, cumnați, -te, s. m. și f. Fratele sau sora unuia dintre soți în raport cu celălalt soț. ♦ (La pl.) Persoane (femei sau bărbați) înrudite în acest fel. – Lat. cognatus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CUMNÁT s. (Transilv., Maram. și Ban.) șogor, (Transilv. și Ban.) sogoran.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cumnát (cumnáți), s. m. – Fratele unuia dintre soți în raport cu celălalt soț. – Mr., megl. cumnat, istr. cumnǫt. Lat. cognatus (Diez, I, 132; Pușcariu 422; Candrea-Dens., 438; REW 3755; DAR); cf. alb. kunat (Meyer 214), it. cognato (v. sard. cumnadu), prov. cunhat, cat. cunyat, sp. cuñado, port. cunhado. – Der. cumnată, s. f. (sora unuia dintre soți în raport cu celălalt soț); (în)cumnăți, vb. (a deveni cumnați); cumnăție, s. f. (gradul de rudenie între cumnați); cumnățesc, adj. (de cumnați); cumnățește, adv. (precum cumnații). Din rom. provin bg. kumnatul (Capidan, Raporturile, 231), rut. kumnat (Miklosich, Etym. Wb., 147; Candrea, Elemente, 407; Berneker 644).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cumnát s. m., pl. cumnáți
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CUMNÁT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Fratele (soră) unuia dintre soți în raport cu celălalt soț. /<lat. cognatus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink