Dex curea

CUREÁ, curele, s. f. 1. Fâșie lungă din piele, cânepă, material plastic etc.; spec. o astfel de fâșie folosită ca cingătoare. ◊ Expr. A-l ține (pe cineva) cureaua (sau curelele) = a avea curaj; a cuteza; a fi în stare (să...). 2. (În sintagma) Curea de transmisie = a) bandă de piele sau de pânză continuă, flexibilă și rezistentă, cu ajutorul căreia se poate transmite mișcarea de rotație și puterea corespunzătoare de la un scripete (sau un arbore) de mașină la altul; b) fig. ceea ce servește ca intermediar pentru a transmite ceva. 3. (Înv. și pop.) Măsură de lungime egală cu circa 16 picioare; p. ext. fâșie lungă și îngustă de pământ. – Lat. corrigia.

CUREÁ s. v. centură.

CUREÁ s. v. nojiță.

cureá (curéle), s. f. – 1. Fîșie lungă din piele, material plastic etc. folosită ca cingătoare. – 2. Bici. – 3. Șiret de piele. – 4. Centură, fașă, legătură. – 5. Toartă, mîner de piele al unor obiecte grele. – 6. (Înv.) Măsură de 16 picioare. – 7. Limbă de pămînt, margine de grind. – 8. Dans popular. – 9. (Înv.) Joc de noroc tipic pentru unii șarlatani care frecventau tîrgurile, interzis în 1820 de domnitorul Alexandru Șuțu. – Mr. curao, megl. curauă. Lat. corrigia (Diez, I, 250; DAR). Rezultatul rom. este normal, în privința fonetismului, cf. Rosetti, I, 75; totuși, se preferă adesea un der. ipotetic de la corium (Densusianu, Rom., XXXIII, 277), de tipul *corella (Pușcariu 459; Iordan, Dift., 59) sau *coriella (Meyer, Alb. St., IV, 79; Pascu, I, 73); însă cf. sard. korria, sp. correa. Sensul 7 apare și în sard. – Der. curelar, s. m. (meșter care face curele, hamuri); curelărie, s. f. (meșteșugul curelarului; atelierul curelarului); curelușe, s. f. (bici); încurela, vb. (a strînge în curele, a încinge). Din ro, par a proveni ngr. ϰουρέλι „cîrpă” și ϰουρελιάζφ „ a tăia în fîșii; a face bucăți”, și mag. kurélye (Edelspacher 17).

cureá s. f., art. cureáua, g.-d. art. curélei; pl. curéle

CÚRE vb. III v. curge.

CUREÁ ~éle f. 1) Fâșie lungă de piele sau din alte materiale având diferite întrebuințări. 2) Fâșie din piele sau din alt material, care servește la încins sau la ajustat îmbrăcămintea; cingătoare; brâu; cordon; centură. ◊ A (nu)-l ține ~eaua a (nu) se simți în stare să... 3): ~ de transmisie bandă continuă de piele sau de pânză rezistentă, care servește pentru transmiterea mișcării de rotație de la un ax la altul. [Art. cureaua; G.-D. curelei; Sil. cu-rea] /<lat. corrigia

CÚRE vb. v. alerga, curge, fugi, goni.

CUREAUA VÂNĂRII s. v. bucar, curar, vânar.

cúre vb. III (înv.) 1. a alerga, a fugi; a se grăbi. 2. a curge. 3. a se rostogoli, a se înșira, a se întinde. 4. a se decolora. 5. a pica, a picura, a izvorî. 6. a se desprinde, a cădea. 7. a atârna, a spânzura. 8. a se îngrămădi, a năvăli, a năpădi. 9. a se desfășura, a se petrece, a se întâmpla, a decurge. 10. a trece, a se scurge. 11. a rezulta, a proveni, a deriva.

cúre (-r, -rs), vb. – 1. A fugi, a merge în goană. – 2. A c*rge un lichid. – 3. A se sc*rge, a ieși o secreție din corp. – 4. A se revărsa. – 5. A se sc*rge lichid dintr-un vas. – 6. A se îngrămădi, a năvăli, a se îmbulzi. – 7. A se risipi, a se întinde. – 8. (Înv.) A se dezvolta, a se produce. – 9. A se sc*rge, a trece. – 10. (Înv.) A rezulta, a proveni, a dec*rge. – 11. A cădea, a se vărsa, a se risipi. – 12. A recădea. – Var. c*ra. Mr. c*r, c*rare, megl. c*r. Lat. cŭrrĕre (Pușcariu 455; Candrea-Dens., 451; REW 2412; DAR); cf. it. correre, prov., cat., sp., port. correr, fr. courir. Cf. și c*rînd, c*rge. Este cuvînt înv., aproape complet substituit în literatură prin c*rge (totuși, mai sînt scriitori care preferă să scrie c*ră în loc de c*rge); însă este comun în limbajul popular. Asimilat în parte cu c*ra „a c*răța”, prin intermediul var. Der. c*rător, adj. (care aleargă; c*rent); c*rătoare, s. f. (vas de lemn care servește la a transvaza vinul), se confundă cu der. identic de la c*ra „a c*răța”; c*rător, s. n. (brînză în calup); c*răre, s. f. (înv., sc*rgere; înv., s****ă); c*rătură, s. f. (vas pentru a transvaza vinul); c*rsoare, s. f. (c*rs revărsare; diaree; trecere a timpului; dec*rs), cuvînt înv. (sec. XVII), pe care Candrea-Dens., 459 îl derivă direct din lat. c*rsoria; c*rsură (var. c*rsătură), s. f. (c*rs; revărsare; diaree), cuvînt înv., pe care DAR îl consideră că provine direct din lat. c*rsura; sc*re (var. sc*ra), vb. (a c*rge, a se revărsa, a se sc*rge, a trece), pe care Candrea-Dens., 454 îl deduce din lat. excŭrrĕre; sc*rsoare (var. sc*rs(ăt)ură), s. f. (sc*rgere; flux; puroi; drojdie, depunere); înc*ra, vb. (a fugi, a face calul să fugă; despre cai, a alerga; refl., a se fugări, a se urmări vînatul), pe care Pușcariu Dacor., IV, 687 și DAR îl consideră der. de la un lat. *inc*rrare, factitiv de la c*rrere, cf. Candrea-Dens., 463; înc*rătură (var. înc*rătoare), s. f. (c*rsă de cai; hipodrom). – Cf. c*rsă, c*rînd. Der. neol. c*rent, adj., din lat. correntem, fr. courant; c*rent, s. m.; c*renta, vb. (a electrocuta); c*rs, s. n., din fr. cours; c*rsă, s. f., din fr. course; c*rsier, s. m. (armăsar), din fr. coursier, înv.; c*rsist, s. m.; c*rsiv, adj., din fr. c*rsif; c*rsivitate, s. f.; c*rier, s. m., din fr. courrier; c*rtier, s. m., din fr. courtier; c*rtaj, s. n., din fr. courtage.

CUREA, Ioan (1901-1977, n. sat Iertof, jud. Caraș-Severin), astronom român. Prof. univ. la Timișoara. Lucrări de astronomie și de seismologie. A înființat Observatorul astronomic și stația seismologică din Timișoara, pe care le-a dotat cu aparate de construcție proprie.