CURĂTÚRĂ, curături, s. f. 1. Loc într-o pădure curățat de arbori, de mărăcini etc. pentru a putea fi cultivat; runc. 2. Deal sau povârniș acoperit cu vii. – Cura2 + suf. -ătură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CURĂTÚRĂ, curături, s. f. 1. Loc într-o pădure, curățat de arbori, de mărăcini etc. pentru a putea fi cultivat. 2. Deal sau povîrniș acoperit cu vii. – Din cura2 + suf. -(ă)tură
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CURĂTÚRĂ s. (înv. și pop.) posadă, (pop.) laz, (înv. și reg.) secătură, seci, (reg.) gărină, pârloagă, tăietură, (Bucov., Maram. și nordul Transilv.) runc, (prin Maram.) săcsie, (Ban.) târsaică, târsă, (prin Transilv.) târsătură, (prin Ban. și Transilv.) târșeală.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CURĂTÚRĂ s. v. parchet.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
curătúră1 s.f. sg. (reg.) 1. curățire, curățitură. 2. loc curat (fără rădăcini, cioturi, mărăcini etc.), bun de pășunat. 3. deal cu vii. 4. alunecare de teren; surpătură. 5. rămășițele din ciur după cernerea grâului; codină. 6. boabe (de grâu sau porumb).
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
curătúră2 s.f. (reg.) vas în care curge vinul; curătoare.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
curătúră s. f., g.-d. art. curătúrii; pl. curătúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink