CÚTE, cute, s. f. Piatră de gresie pentru ascuțit uneltele tăioase (mai ales coasa); arcer. – Lat. cos, cotis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CÚTE s. gresie, (reg.) arcer, (Ban.) brus. (~ pentru ascuțit coasa.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cúte1 s.f. (reg.) 1. piatră de ascuțit coasa; gresie, piatră, arcer. 2. dunga din pâinea necoaptă; clisă. 3. canal pe coasta unui deal.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
cúte2 s.f. (reg.) parte a cimpoiului, făcută din soc și vârâtă în carabă.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
cúte3 s.f. (reg.) tutun făcut din frunze netăiate, pentru lulea.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
cúte (cúte), s. f. – Piatră de ascuțit. – Megl. cuti. Lar. cos (Pușcariu 471; Candrea-Dens., 467; REW 2275; DAR) cf. it. cote (calabr. cute), sp. (Burgos) codón „piatră”, port. godo. Rezultatul rom. nu este normal: cōtem trebuia să dea *coate, ca florem › floare. Pare a se datora analogiei cu cuțit și ascuți.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cúte s. f., g.-d. art. cútei; pl. cúte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CÚTĂ, cute, s. f. 1. Îndoitură (adâncă) într-un obiect de îmbrăcăminte; încrețitură, fald, creț, pliu. ♦ Urmă, dungă rămasă pe o țesătură sau pe o hârtie în locul unde au fost îndoite. ♦ Încrețitură a scoarței pământului, formată sub acțiunea forțelor tectonice. 2. Zbârcitură (a obrazului); rid, creț. – Din bg. kuta.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CÚTĂ ~e f. 1) Îndoitură la un material textil sau la un obiect de îmbrăcăminte. 2) Încrețitură a pielii (mai ales pe față); rid; zbârcitură; creț. 3) Încrețitură a scoarței pământești, apărută sub acțiunea forțelor tectonice. /<bulg. kuta
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CÚTE ~ f. Bucată de rocă dură (piatră) folosită pentru ascuțit obiecte tăioase; gresie. /<lat. cos, cotis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CÚTĂ s. 1. creț, fald, godeu, pliseu, pliu, (reg.) pătură. (~ a unei rochii.) 2. v. boțitură. 3. îndo-itură, (rar) răsfrângătură, răsfrânsătură, răsfrântură. (~ la un obiect de îmbrăcăminte.) 4. (GEOL.) încrețitură. (~ a scoarței terestre.) 5. v. încrețitură. 6. v. rid.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cuță1, cuțe, s.f. (reg.; mai ales la pl.) fâșii de slănină pentru afumat.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
cuță2, cuțe, s.f. (reg.) 1. cățea. 2. femeie guralivă, purtătoare de vorbe rele; clevetitoare.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
cútă (cúte), s. f. – 1. Pliu, îndoitură. – 2. Zbîrcitură, încrețitură, rid. – 3. Pungă sub ochi. – 4. (Rar) Felie, bucată tăiată. Origine incertă. Pare a fi vorba de lat. cŭtem „piele” (Pușcariu, Conv. lit., XXXIX, 61-3; Pușcariu 469; Lausberg 42; cf. părerea contrară la Domaschke 88), cf. sard. kude, sicil. kuti, piem. ku. Semantismul este dificil; poate trebuie explicat prin contaminarea cu gr. ϰότις „crestătură, incizie”. Cealaltă explicație, bazată pe bg. skut „margine, tiv” (Skok 67) nu este mai convingătoare. DAR propune bg. kutta, pe care nu îl cunoaștem, și care ar putea proveni din rom., dacă este cuvînt atît de rar cum pare. – Der. cuta, vb. (a îndoi, a face cute).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cútă s. f., pl. cúte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CUTE, Ștefan (Nimigeanul sau Feldrihanul) (?-m. după 1761, n. Feldru, jud. Bistrița-Năsăud), țăran român. Conducător al luptei iobagilor din părțile Năsăudului și Rodnei din anii 1756-1762 împotriva patriciatului săsesc din Bistrița.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink