CUVÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cuvântăreți, -e, adj. (Rar) Cuvântător (1); care vorbește frumos, meșteșugit. – Cuvânta + suf. -ăreț.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CUVÂNTĂRÉȚ adj. v. vorbitor.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cuvântăréț adj. m., pl. cuvântăréți; f. sg. cuvântăreáță, pl. cuvântăréțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink