Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
CÂRN, -Ă, cârni, -e, adj. 1. (Despre nas, rar despre bot) Mic, scurt și cu vârful ridicat puțin în sus. ♦ (Despre oameni, rar despre animale; adesea substantivat) Care are nasul sau botul cârn (1). 2. Fig. (Despre obiecte) Cu vârful strâmbat, îndoit în sus; p. ext. strâmb. – Din sl. krŭnŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CÂRN adj. v. îndoit, strâmb.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cârn adj. m., pl. cârni; f. sg. cârnă, pl. cârne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CÂRN ~ă (~i, ~e) 1) (despre nas) Care este scurt și cu vârful ridicat în sus. 3) și substantival (despre oameni) Care are nasul mic și ridicat în sus. 3) ist. Care are nasul tăiat (ca pedeapsă). 4) fig. (despre obiecte) Care are vârful adus în sus sau strâmbat. /<sl. krunu
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
cîrn (cấrnă), adj.1. Fără nas, cu nasul tăiat. – 2. Despre nas, mic, scurt, cu vîrful ridicat. – 3. Încovoiat, îndoit. Sl. krŭnŭ „cu nasul tăiat”, de la krnoti „a mutila” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Lexicon, 316; Cihac, II, 43; Conev 90). – Der. cîrnog, cîrneci, adj. (cîrn); cîrnie s. f. (faptul de a avea nasul cîrn); cîrni, vb. (a tăia nasul, pedeapsă pentru cei care conspirau pentru a pune mîna pe tron; a-și pierde nasul; a curăța pomii de ramuri uscate), care ajunge să se confunde cu omonimul său, der. de la cîrmă; cîrnogi, vb. (a toci, a face bont); chirnog, s. m. (infirm, damblagiu; avar, zgîrcit), pentru al cărui dublu sens cf. sgîrcit; chirnogi, vb. (a cere de pomană; a cerși). Pentru ultimii der., Scriban propune să se plece de la un sl. *krŭno-nogiĭ; este posibil și să se presupună o formație bazată pe paralelismul cu olog, slăbănog, boșorog, etc.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cîrn, -ă adj. (vsl. krŭnŭ, cu nasu saŭ urechile tăĭate. V. chirnog). Cu nasu turtit orĭ prea mic: acest om e cîrn, are nasu cîrn. Prov. De aceĭa n´are cîrna nas și ursu coadă, se zice cînd unu are pretențiunĭ prea marĭ (de ex., cînd un cerșitor [!] ar refuza să mănînce pîne [!] și ar cere cozonac). V. călină.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)