călấi, -ie, călấi, -ie, adj. (reg.) (mai ales la sg. f.; despre apă) neîncălzită bine, călduță.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
CĂLẤU, -IE, călâi, adj. (Reg.) 1. (Despre lemne) Verde, neuscat. ♦ (Despre fructe) Necopt. 2. Călduț. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CĂLÂU adj. v. căldicel, căldișor, călduț, încropit.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
călîi (-îie), adj. – 1. Călduț, potrivit, blînd. – 2. Crud, verde (mai ales în expresia grîu călîi, grîu care nu s-a copt). Origine incertă. Pare a fi un der. expresiv de la cald, cu suf. -îi, ca în lălîi, molîu, caz în care s-ar afla în locul lui *căldîi. După Pușcariu, Dacor., III, 661, din lat. *calaneus (de la calere), cu -l- păstrat în chip inexplicabil; după Giuglea, Dacor., III, 618, din gr. ϰαλλάϊνος „verde, necopt”, fonetic și semantic dificil de acceptat.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
călî́ŭ, -î́ĭe adj., pl. m. și f. î́ĭ. Sud. Vîlced: lemne călîĭ. Nu destul de copt: grîne călîĭ. Molcuț: oŭă călîĭ. Căldicel: apă călîĭe.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink