CĂMINÁR, căminari, s. m. Slujitor însărcinat, în evul mediu, în Moldova și apoi în Țara Românească, cu perceperea unor dări (la început numai pe vânzarea cerii). – Camănă (înv. „dare anuală asupra băuturilor alcoolice” < sl.) + suf. -ar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CĂMINÁR, căminari, s. m. (Înv. și reg.) Boier care avea în grijă strângerea dării pentru băuturile spirtoase. – Din camănă „dare anuală asupra băuturilor spirtoase” (< v. sl. kamy, kamene) + suf. -ar.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
căminár s. m., pl. căminári
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
căminár m. (d. camină). Vechĭ. Perceptoru camineĭ, strîngătoru zecĭuieliĭ domneștĭ. Boĭer care comanda garda domnuluĭ saŭ curteniĭ. – Și cămănar (d. camănă). V. boĭer.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CĂMINÁR ~i m. (în Țara Românească și în Moldova) Slujitor care strângea camăta. /cămină + suf. ~ar
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink