CĂPCĂÚN, căpcăuni, s. m. Ființă fabuloasă din mitologia populară românească, închipuită cu trup de om și cu cap de câine, uneori cu două capete și cu două guri, despre care se spune că mânca oameni. ♦ Epitet dat unui om rău, crud, sălbatic. Cap1 + câine (după ngr. kinokefalos).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CĂPCĂÚN, căpcăuni, s. m. Ființă din mitologia populară închipuită ca un mâncător de oameni. ♦ Fig. Epitet dat unui om rău, crud, sălbatic. Din cap1 + câine (după gr. kinokefalos).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CĂPCĂÚN s. v. antropofag, canibal.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
căpcăún (căpcăúni), s. m. – 1. Monstru pe care fantezia populară și-l imaginează cu cap de cîine, uneori cu patru ochi, cu ochii în ceafă, sau cu patru picioare, dar a cărui caracteristică principală este antropofagia. – 2. Poreclă pentru turci și tătari, păgîn. – 3. Canibal, om crud. – Var. cătcăun, capcîn(e), hapcîn. – Mr. capdicine. Traducere din ngr. ϰυνοϰέφαλος „cap de cîine”, cuvînt intrat în limbă prin literatura populară (Cartojan, Alexandria în literatura română, Bucarest, 1910, p. 95; Tagliavini, Arch. Rom., XVI, 357). Este vorba de legenda medievală care situa oamenii cu cap de cîine în regiunile de nord ale Rusiei (cf. de ex. Historia de Adam de Brema (1066) sau mapamondul lui Juan de la Cosa). Finalul -un indică un tratament expresiv, cf. gărgăun. După Cihac, II, 39; din pol. kapkan, kapkon „zdrențuros”, după Scriban, din lat. med. capcanus, v. tc. kapgan „căpetenie a avarilor”; după Pascu, Suf., 53, de la cap, cîine și un.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
căpcăún s. m., pl. căpcăúni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
căpcăún m. (tradus după ngr. kynokéfalos, cu cap de cîne [!]. După Dic. 228, d. mlat. avaric capcanus, vturc. kapgan, bg. la Dun. kavkános, comandant la Avarĭ). Monstru antropofag (ca ceĭ întîlnițĭ de Alexandru Machedon, după cum spune povestea). Epitet Tătarilor (socotițĭ ca urmașĭ aĭ Avarilor) și altor barbarĭ. – Și cătcăun (vechĭ) și capcîn (nord). Adj. (capcîn și hapcîn). Hain, obraș. V. și ceapcîn și cinocefal.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CĂPCĂÚN ~i m. 1) folc. Ființă fabuloasă mitologică despre care se crede că mănâncă oameni. 2) fig. Om crud, rău; om fără suflet. /cap + câine
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink