CĂPETÉNIE, căpetenii, s. f. Persoană care se află în fruntea unui grup; conducător, șef, comandant. ◊ Loc. adj. De căpetenie = de frunte, principal; fundamental. [Var.: (reg.) căpiténie s. f.] – Cap1 + suf. -enie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CĂPETÉNIE s. 1. v. comandant. 2. conducător, vătaf, (reg.) birău, jude. (~ de colindători.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
căpeténie s. f. (sil. -ni-e), art. căpeténia (sil. -ni-a), g.-d. art. căpeténiei; pl. căpeténii, art. căpeténiile (sil. -ni-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
căpeténie f. (d. capăt, capete). Cap, căpitan, căpitănie, șef, comandant: căpetenie de soldațĭ, de hoțĭ. Lucru de căpetenie, lucru principal. – În est căpi-.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CĂPETÉNIE ~i f. pop. Persoană care se află în fruntea unui grup. ◊ De ~ de primă importanță, de frunte; principal. [Art. căpetenia; G.-D. căpeteniei; Sil. -ni-e] /cap + suf. ~enie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink