CĂPUTĂTÚRĂ, căputături, s. f. (Înv.) Căpută (1). – Căputa + suf. -ătură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CĂPUTĂTÚRĂ, căputături, s. f. (Înv.) Căpută (1). – Din căputa + suf. -(ă)tură.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
căputătúră, căputătúri, s.f. (înv.) parte a încălțămintei care acoperă zona superioară a labei.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
căputătúră s. f., g.-d. art. căputătúrii; pl. căputătúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
căputătúră f., pl. ĭ. Pele [!] cu care se căputează (căpută). Modu de a căputa. – Și încăp-.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink