cărătoare, cărătóri, s.f. (reg.) butoi folosit la căratul strugurilor strosiți de la vie; pritoacă.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
cărătoáre (butoi) s. f., g.-d. art. cărătórii; p1. cărătóri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cărătoáre (femeie) s. f., g.-d. art. cărătoárei; pl. cărătoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CĂRĂTÓR, cărători, s. m. Persoană care cară ceva; spec. hamal. – Căra + suf. -ător.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CĂRĂTÓR, cărători, s. m. Hamal. ♦ Persoană care cară recolta. – Din căra + suf. -(ă)tor.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CĂRĂTÓR s. v. hamal.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cărătór, cărătóare, s.n. (reg.) butoi în care se pun prunele la frământat; zăcătoare.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
cărătór (bărbat) s. m., pl. cărătóri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cărătór (butoi) s. n., pl. cărătoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cărătór m. Care cară, cărăuș.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink