Dex cătinel

CĂTINÉL adv. Încetinel, lin, domol; tiptil. ◊ Expr. (Rar) Nel-cătinel = încet-încet. [Var.: câtinél adv.] – Lat. *cautelinus „cu precauție” (< cautela „prevedere”).

CĂTINÉL adv. pop. Încetișor și atent. /<lat. cautelinus

CĂTINÉL adv. Încetinel, lin, domol; tiptil. ◊ Expr. (Rar) Nel-cătinel = încet-încet. [Var.: câtinél adv.] – Lat. *cautelinus „cu precauție” (< cautela „prevedere”).

CĂTINÉL adv. v. agale, alene, binișor, domol, încet, încetinel, încetișor, lin, liniștit, tiptil, ușurel.

Cătinel ≠ grăbit

cătinél adv. – Încet, lin, domol; cu grijă (ambele idei sînt simultane, cf. DAR). – Var. cîtinel, cătănel, cătelin, cîtelin. Lat. contĭnŭĕ „în mod continuu” sau contĭnuō de la contĭnēre „a răbda”. Rezultatul normal trebuia să fie *cătinu (pentru -con, cf. către), la care s-a adăugat suf. dim. -el, prin analogie cu (în)cetinel. În privința semantismului, contĭnŭĕ a însemnat probabil „fără izbituri, fără zgîlțîituri”, ca sp. aguanta, cînd se transportă un obiect greu. Metateza -nel › -lin a unor var. se explică prin contaminarea cu lin „suav”. Este puțin probabilă explicația lui Pușcariu, Dacor, III, 658 (cf. DAR și REW 1782a), care pleacă de la cautela pentru a presupune lat. *cautelῑnus sau *cautelēnus, care ar fi ajuns cu greu la rezultatul rom. Și mai puțin probabilă este explicația lui Spitzer, din lat. cattus „pisică” și cu un suf. -inel, care nu ne este cunoscut (Dacor., IV, 656-63 și BL, VI, 234). – Der. cîtineluș, adv. (încetișor); cîtinică, adj. f. (puțintică).

cătinél adv.

cătinél, -ícă adj., pl. eĭ, ele (din maĭ vechĭu cătelin, adică „cîte lin”, cîte puțin, din care supt infl. luĭ încetinel, puținel, -ntel, s´a făcut cătenel, apoĭ cătinel. V. cîte). Vechĭ. Azĭ nord. Puțin: cătinică vreme. Adv. Lin, încet: a porni cătinel. Puțin: stăĭ cătinel! – Și cătingan și chitinel (Trans.). Dim. cătineluș.