DATÍV s. n. Caz al declinării care exprimă, de obicei, destinația acțiunii unui verb, având mai ales valoare de complement indirect și răspunzând la întrebarea „cui?” ◊ Dativ etic = dativul unui pronume care indică pe cel interesat în acțiune. – Din fr. datif, lat. dativus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DATÍV s.n. Caz al declinării, în care stă de obicei complementul indirect și care răspunde la întrebarea „cui”. ◊ Dativ etic = cazul dativ în care pronumele neaccentuate mi, ți arată persoana care este interesată (afectiv) în acțiune. [< lat. dativus, cf. fr. datif].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DATÍV s. n. caz al declinării care exprimă de obicei destinația acțiunii unui verb, având valoare de complement indirect. ♦ ~ etic = dativul unui pronume (mi, ți), care indică persoana interesată în acțiune. (< fr. datif, lat. dativus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
datív s. n., pl. datíve
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
datív n., pl. e (lat. dativus, d. datus, dat). Gram. Cazu care răspunde la întrebarea cuĭ. De ex.: omuluĭ, oamenilor saŭ (cu prep.) la oamenĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
DATÍV ~e n. lingv. Caz al declinării care exprimă, de obicei, destinația acțiunii unui verb, îndeplinește, mai ales, funcția de obiect indirect și răspunde la întrebarea „cui?”. /<fr. datif, lat. dativus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink