Dex datorii

DATÓR, -OÁRE, datori, -oare, adj. 1. Care are de plătit cuiva o datorie (bănească). ◊ Expr. Dator vândut = plin de datorii. A scoate pe cineva dator = a-i pretinde cuiva achitarea unei sume pe care nu o datorează. ♦ Îndatorat fața de cineva pentru un serviciu, un sprijin etc. 2. Obligat (moralicește sau prin lege, printr-o învoială) să facă ceva. – Lat. debitorius (după da²).

DATORÍ vb. IV. v. datora.

DATORÍE, datorii, s. f. 1. Sumă de bani sau orice alt bun datorat cuiva. ◊ Loc. adv. Pe datorie = pe credit. ◊ Expr. A se băga în datorii = a face datorii, a se îndatora. A se îngloda (sau a se îneca) în datorii = a se împrumuta cu sume mari, care nu mai pot fi restituite. 2. Obligație legală sau morală; îndatorire. ◊ Loc. adv. De (sau din) datorie = din obligație, pentru că trebuie. La datorie = în locul unde te cheamă obligațiile (de serviciu). ◊ Expr. A fi de datoria cuiva să... = a fi obligația cuiva să... A crede de datoria sa să... = a se crede obligat să... – Dator + suf. -ie.

DATÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care datorează ceva; care are obligația de a restitui o datorie (bănească). ◊ A socoti (pe cineva) ~ a pretinde cuiva o datorie în mod neîntemeiat. ~ vândut care este încurcat în datorii bănești. 2) Care are obligația morală sau materială de a acționa într-un anumit fel; obligat. 3) Care este obligat moral la recunoștință (pentru un anumit serviciu); îndatorat. /<lat. debitorius

DATORÍE ~i f. 1) Bun datorat cuiva. ◊ A se îngloda în ~i a avea datorii mari. 2) Sarcină morală sau materială obligatorie; îndatorire; angajament; obligație. ◊ A-și face ~a a se achita (față de cineva). La ~ acolo unde este obligat să fie. A fi de ~a cuiva a ține de obligația cuiva. Din ~ din obligație. [Art. datoria; G.-D. datoriei; Sil. -ri-e ] /dator + suf. ~ie

DATÓR adj. 1. îndatorat. (Om ~ cu bani.) 2. obligat. (Sunt ~ să fac acest lucru.)

DATÓR s. v. datorie, îndatorire, însărcinare, obligație, sarcină.

DATORÍE s. 1. (înv.) dator, îndatorință, îndatorire. (Ți-ai plătit ~?) 2. credit, (pop. și fam.) veresie, (Transilv. și Olt.) credință. (Cumpără pe ~.) 3. v. obligație. 4. v. oficiu. 5. îndatorire, obligație, (livr.) servitute. (~ față de propria noastră con-cepție.)

datór (datoáre), adj. – 1. Care are de plătit o datorie, debitor. – 2. Obligat. – Var. datoriu, (Trans., Banat) dător(i), detori(u). Mr. dător. Lat. *dĕbĭtorius, în loc de dĕbĭtor (Cipariu, Gram., 86; Pușcariu 486; Candrea-Dens., 473; REW 2492; Tiktin; Candrea); cf. prov., sp. deudor, port. devedor. Vocalismul indică producerea unei contaminări semantic normală, cu dare. – Der. datoriu, s. n. (înv., datorie, obligație); datori (var. datora), vb. (a face datorii; a trebui); datorie, s. f. (sumă de bani sau orice alt bun datorat cuiva; obligație morală); datorință, s. f. (înv., datorie, obligație); datornic, s. m. (dator, debitor), fără a părea important de decis dacă vine de la datorie (Graur, Noms dágent, 26), sau de la dator (Pușcariu, Dacor., VII, 446); îndatori (var. îndatora), vb. (a da credit, a da împrumut; a obliga); îndatoritor, adj. (generos, serviabil), alb. dëtürë „datorie”, detores „datornic” (cf. Meyer 66) ar putea proveni din rom.

datór adj. m., pl. datóri; f. sg. și pl. datoáre

datoríe s. f., g.-d. art. datoríei; pl. datoríi, art. datoríile

datór și (vechĭ) detór, -oáre adj. (lat. debitor, id., de unde s’a făcut debtor, deutor, apoĭ, supt infl. luĭ dat, dator; pv. sp. deudor, pg. devedor). Debitor: am rămas dator un franc, cu un franc. Dator vîndut, foarte dator. Obligat: eștĭ dator să facĭ asta.

datorésc v. tr. (d. dator). Îs dator: a datori un franc la pitar saŭ pitaruluĭ. Îs obligat: datorim patriiĭ viața. – Și datorez (ca îndatorez).

datoríe f. (d. dator). Ceĭa ce se datorește în banĭ: a face datoriĭ și a nu le plătĭ e o hoție saŭ o cerșetorie. Obligațiune: datoria cetățeanuluĭ e să moară pentru patrie cînd e nevoĭe. Pe datorie, pe credit, cu condițiunea de a plătĭ maĭ tîrziŭ: a da, a vinde marfă pe datorie; a lua, a cumpăra pe datorie. V. veresie.