DATÓRNIC, -Ă, datornici, -ce, s. m. și f. 1. Persoană care are de plătit o datorie; debitor. 2. (Rar) Persoană care are de primit o datorie; creditor. – Dator + suf. -nic.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DATÓRNIC s., adj. debitor, (înv.) îndatoritor, platnic. (~ul și-a plătit datoria.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
DATÓRNIC s. v. creditor, împrumutător.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Datornic ≠ creditor
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
datórnic s. m., pl. datórnici
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
datórnic, -ă s., pl. ĭ și e Dator, debitor: Eraŭ acolo trecuțĭ datorniciĭ cu număru meselor de cînd și pînă aveaŭ de plătit (J. Bt. Dat. uĭt. 69). De la un datornic răŭ te mulțumeștĭ și c’un sac pe paĭe. L.V. Vinovat, care a greșit. Creditor: părîndu-i-se niscariva datornicĭ, s’a ascuns în podul casiĭ (Mag. ist. 1, 351).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
DATÓRNIC ~că (~ci, ~ce) și substantival (despre persoane) Care are de plătit o datorie; debitor. / dator + suf. ~nic
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink