Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
DEȘTEPTĂCIÚNE s. f. Însușirea de a fi deștept (2); inteligență. ♦ (Adesea ir.) Faptă sau vorbă de om deștept. – Deștept + suf. -ăciune.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DEȘTEPTĂCIÚNE s. 1. v. inteligență. 2. agerime, dibăcie, inteligență, iscusință, istețime, îndemînare, pricepere. (~ unei persoane.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
deșteptăciúne s. f., g.-d. art. deșteptăciúnii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DEȘTEPTĂCIÚNE ~i f. 1) Facultatea de a înțelege ușor și profund fenomenele, lucrurile; agerime a minții; inteligență. 2) Faptă sau vorbă de om deștept. [Art. deșteptăciunea; G.-D. deșteptăciunii; Sil. -ciu-ne] /deștept + suf. ~ăciu-ne
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)