DEBITÓR, -OÁRE, debitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre sume de bani) Care se găsește la debitul2 unui cont; datorat. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care datorează creditorului mărfuri sau sume de bani; datornic. – Din fr. débiteur, lat. debitor.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DEBITÓR, -OÁRE adj. (Despre sume de bani) Datorat. // s.m. și f. Datornic; cel care este creditat. ♦ (Jur.) Persoană (fizică sau juridică) obligată, în temeiul unui raport juridic, să dea, să facă sau să nu facă ceva. [Cf. it. debitore, fr. débiteur, lat. debitor].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DEBITÓR, -OÁRE I. adj. (despre sume de bani) care se înscrie în debit2 (2); datorat. ◊ (despre conturi) în care debitul2 (2) depășește creditul. II. s. m. f. datornic, cel care este creditat. ◊ persoană (fizică sau juridică) obligată, în temeiul unui raport juridic, să dea sau să (nu) facă ceva. (< fr. débiteur, lat. debitor)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DEBITÓR s., adj. 1. s., adj. v. datornic. 2. adj. v. datorat.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Debitor ≠ creditor
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
debitór adj. m., s. m., pl. debitóri, f. sg. și pl. debitoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
debitór, -oáre adj. și s. (lat. debitor, d. debére, a datori, compus din de- și habére, a avea. V. debil). Datornic, care se găsește la debit.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
DEBITÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) 1) (despre sume de bani) Care este trecut la debitul unui cont. 2) (despre persoane fizice sau juridice) Care are de plătit o datorie; datornic. Întreprindere ~oare. /<fr. débiteur, lat. debitor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DEBITÓR2 ~i m. 1) Persoană (fizică sau juridică) care are de întors o datorie; datornic. 2) jur. Persoană obligată să facă ceva în baza unui raport juridic. /<fr. débiteur, lat. debitor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink