Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: decădea (verb) , decădere (substantiv feminin)   
DECĂDÉRE, decăderi, s. f. Faptul de a decădea; declin, regres. ♦ Degradare morală; declasare, depravare. ♦ Decădere din drepturi = lipsire a unei persoane de unele din drepturile sale civile sau politice ca urmare a săvârșirii anumitor infracțiuni. – V. decădea.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DECĂDÉRE s.f. Faptul de a decădea; declin. ♦ Depravare. [< decădea].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DECĂDÉRE s. f. declin, regres; degradare morală; depravare. (< decădea)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DECĂDÉRE s. 1. v. declin. 2. declasare, degradare. (~ cuiva din cauza băuturii.) 3. corupere, depravare, pervertire, stricare, viciere, (înv.) degradăție. (~ moravurilor.) 4. v. corupție.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Decădere ≠ ascensiune, avansare, avânt, evoluare, progres, propășire
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
decădére s. f. → cădere
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DECĂDEÁ, decád, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin; a regresa. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moralicește; a se declasa, a se deprava. 2. (În expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – De4- + cădea (după fr. déchoir). Cf. it. decadere.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A DECĂDEÁ decád intranz. 1) A ajunge într-o stare inferioară celei precedente; a fi în declin; a regresa. 2) A ajunge în stare de declin moral; a degrada; a se perverti; a se declasa; a se corupe; a se vicia; a degenera. /de + a cădea
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DECĂDEÁ vb. II. intr. A cădea, a ajunge într-o stare inferioară, mai rea (decât înainte), a ajunge rău; a slăbi, a-și pierde puterile, a fi în declin, a da îndărăt. ◊ A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. [P.i. decád. / < de- + cădea, după it. decadere].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DECĂDÉA vb. intr. a cădea, a ajunge într-o stare inferioară, a ajunge rău; a-și pierde puterile, a fi în declin, a da îndărăt. ◊ a se deprava. ♦ (jur.) a ~ din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. (după it. decadere)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DECĂDEÁ vb. 1. a regresa, (înv.) a (se) înapoia, a scădea, a scăpăta, (înv. fig.) a retrograda. (Puterea persană a ~.) 2. a se declasa, a se degrada. (A ~ din cauza băuturii.) 3. v. corupe.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A decădea ≠ a avansa, a evolua, a înainta, a progresa, a propăși, a se dezvolta
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
decădeá (decád, decăzút), vb. – A ajunge într-o stare mai rea, a regresa. Format de la cădea pe baza fr. déchoir sau a lat. decadere.Der. decadent, adj.; decadență, s. f.; decadentism, s. n.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
decădeá vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decád, 1 pl. decădém; conj. prez. 3 sg. și pl. decádă; ger. decăzând; part. decăzút
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
decád, -căzút, a -cădeá v. intr. (de și cad, după fr. déchoir. V. cad). Scad, perd tăria, valoarea morală orĭ stima lumiĭ: prăvălia cutare a decăzut, caracteru acestuĭ om a decăzut.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)