DECADÉNT, -Ă, decadenți, -te, adj. 1. Care se găsește în decadență, în declin. 2. Care prezintă caracterele decadentismului; propriu decadentismului. – Din fr. décadent.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DECADÉNT, -Ă adj. 1. Care decade, în declin. 2. Propriu decadentismului. // s.m. și f. Adept al decadentismului. [Cf. fr. décadent, it. decadente].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DECADÉNT, -Ă I. adj. 1. care se află în decadență; în regres. II. adj., s. m. f. (adept) al decadentismului. (< fr. décadent)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
decadént adj. m., pl. decadénți; f. sg. decadéntă, pl. decadénte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
decadént, -ă adj. și s. (fr.décadent, it. decadente, d. lat. cádens, -éntis, care cade, și pref. de-). Care decade: monarhie decadentă. Căruĭa-ĭ plac rafinăriile decadențeĭ: poet decadent, un decadent.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
DECADÉNT1 ~tă (~ți, ~te) 1) Care manifestă decadență; în decadență. 2) Care ține de decadentism; propriu decadentismului. Atitudine ~tă. /<fr. décadent
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DECADÉNT2 ~ți m. Adept al decadentismului. /<fr. décadent
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink