DECADENTÍSM s. n. Denumire generică dată tendințelor unor curente literar-artistice de la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX de către propriii protagoniști, care opun realității o lume a stărilor de spirit subiective, considerată ca singura autentică. V. simbolism. – Din fr. décadentisme.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DECADENTÍSM n. Curent în literatura și arta de la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX, caracterizat prin misticism, formalism, individualism excesiv și prin cosmopolitism. /<fr. décadentisme
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DECADENTÍSM s.n. 1. Denumire generală pentru curentele antirealiste apărute în literatura și arta claselor pe cale de dispariție, caracterizate prin involuție, regres sau disoluție a valorii, prin ruperea din contextul celorlalte valori. 2. Curent, născut în Franța la sfârșitul sec. XIX, care se supune rigidităților școlii parnasiene și în bună măsură naturalismului, apropiat ca formulă artistică de simbolism, în care, până la urmă, se va dizolva. [Cf. fr. décadentisme, it. decadentismo].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DECADENTÍSM s. n. 1. denumire dată unor curente literar-artistice de la sfârșitul sec. XIX, caracterizate prin disoluție a valorii, prin ruperea din contextul celorlalte valori. 2. mișcare literar-artistică europeană, caracterizată prin revolta împotriva rigidităților școlii parnasiene, cultivarea brutală a inovațiilor formale și a senzațiilor tari, prin rafinament stilistic ajuns la apogeu care se va dizolva în simbolism. (< fr. décadentisme)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
decadentísm s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink