DECADÉNȚĂ, decadențe, s. f. 1. Declin, regres. 2. Decădere, degradare morală. – Din fr. décadence, lat. decadentia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DECADÉNȚĂ s.f. Decădere (socială, culturală, politică, economică), declin, coborâre. ♦ Decădere morală, depravare. [Cf. it. decadenza, fr. décadence, lat. decadentia].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DECADÉNȚĂ s. f. decădere, declin, regres. ◊ corupție, degradare morală, depravare. (< fr. décadence, lat. decadentia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DECADÉNȚĂ s. 1. v. declin. 2. v. corupție.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Decadență ≠ ascensiune, progres
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
Decadență ≠ ascensiune
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
decadénță s. f., g.-d. art. decadénței; pl. decadénțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
decadénță f., pl. e (fr. décadence, it. decadenza. V. cadență și decădére). Starea lucruluĭ care decade, care se ruinează: decadență de caracter; decadența poeziiĭ, a imperiuluĭ roman.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
DECADÉNȚĂ ~e f. Proces de trecere de la o stare superioară la una inferioară; regres; declin; decădere. /<fr. décadence, lat. decadentia
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink