Dex decadă

DECÁDĂ, decade, s. f. 1. Perioadă de zece zile consecutive. ♦ (Urmat de determinări în genitiv) Perioadă de zece zile consecutive dedicată unui eveniment sau unei activități de seamă. Decada cărții. 2. Deceniu. – Din fr. décade.

DECÁDĂ s.f. 1. Perioadă de zece zile consecutive. 2. Grupare de zece elemente identice ale unui sistem tehnic. [< fr. décade, cf. it. decade, lat. decas, gr. dekas].

DECÁDĂ s. f. 1. perioadă de zece zile consecutive. 2. grupare de zece elemente identice ale unui sistem tehnic. ◊ reunire de zece cărți, de zece capitole etc. 3. deceniu. (< fr. décade)

DECÁDĂ s. deceniu. (În ultima ~.)

decádă s. f., g.-d. art. decádei; pl. decáde

decádă f., pl. e (vgr. dekás, dekádos, d. déka, zece). Grupă de zece: cărțile luĭ Titu Liviŭ îs împărțite în decade; zilele calendaruluĭ republican francez eraŭ împărțite în decade, care înlocuise săptămînile.

DECĂDEÁ, decád, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin; a regresa. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moralicește; a se declasa, a se deprava. 2. (În expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – De⁴- + cădea (după fr. déchoir). Cf. it. decadere.

A DECĂDEÁ decád intranz. 1) A ajunge într-o stare inferioară celei precedente; a fi în declin; a regresa. 2) A ajunge în stare de declin moral; a degrada; a se p******i; a se declasa; a se corupe; a se vicia; a degenera. /de + a cădea

DECÁDĂ ~e f. 1) Perioadă de zece zile consecutive (consacrată unor manifestări speciale sau unui eveniment deosebit). 2) Perioadă de zece ani consecutivi; deceniu. 3) tehn. Grupare de zece elemente omogene ale unui sistem. /<fr. decade

DECĂDEÁ vb. II. intr. A cădea, a ajunge într-o stare inferioară, mai rea (decât înainte), a ajunge rău; a slăbi, a-și pierde puterile, a fi în declin, a da îndărăt. ◊ A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. [P.i. decád. / < de- + cădea, după it. decadere].

DECĂDÉA vb. intr. a cădea, a ajunge într-o stare inferioară, a ajunge rău; a-și pierde puterile, a fi în declin, a da îndărăt. ◊ a se deprava. ♦ (jur.) a ~ din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. (după it. decadere)

DECĂDEÁ vb. 1. a regresa, (înv.) a (se) înapoia, a scădea, a scăpăta, (înv. fig.) a retrograda. (Puterea persană a ~.) 2. a se declasa, a se degrada. (A ~ din cauza băuturii.) 3. v. corupe.

A decădea ≠ a avansa, a evolua, a înainta, a progresa, a propăși, a se dezvolta

decădeá (decád, decăzút), vb. – A ajunge într-o stare mai rea, a regresa. Format de la cădea pe baza fr. déchoir sau a lat. decadere. – Der. decadent, adj.; decadență, s. f.; decadentism, s. n.

decădeá vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decád, 1 pl. decădém; conj. prez. 3 sg. și pl. decádă; ger. decăzând; part. decăzút

decád, -căzút, a -cădeá v. intr. (de și cad, după fr. déchoir. V. cad). Scad, perd tăria, valoarea morală orĭ stima lumiĭ: prăvălia cutare a decăzut, caracteru acestuĭ om a decăzut.