DECÁN, -Ă, decani, -e, subst. 1. S. m. și f. Membru al corpului profesoral universitar însărcinat cu conducerea unei facultăți; grad deținut de această persoană. 2. S. m. Persoană (aleasă dintre avocați) care conducea baroul avocaților. 3. S. m. Persoana cea mai în vârstă sau cu vechimea cea mai mare în anumite corpuri constituite. 4. S. m. (În biserica anglicană) Conducător al unui colegiu de preoți, al unei instituții religioase sau al unui local de cult. Decanul de Canterbury. 5. Decurion. – Din lat. decanus, germ. Dekan.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DECÁN, -Ă s.m. și f. 1. Profesor (sau alt membru al corpului profesoral universitar) care deține conducerea unei facultăți. 2. Persoana cea mai în vârstă sau care are vechimea cea mai mare într-un anumit corp constituit. // s.m. 1. (Ant.) Ofițer roman care comanda 10 soldați; decurion. 2. (În trecut) Persoană aleasă dintre avocați, care conducea baroul avocaților. 3. Conducător, șef ecleziastic în biserica anglicană. [ < lat. decanus, cf. it. decano, fr. doyen).
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DECÁN1 s. m. regiune a cerului care face parte din semnele zodiacului. (< fr. décan, lat. decanus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DECÁN2 s. n. hidrocarbură saturată aciclică cu 10 atomi de carbon în moleculă. (< deca- + -an)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DECÁN3, -Ă I. s. m. 1. (ant.) decurion. 2. persoana cea mai în vârstă sau cu vechimea cea mai mare dintr-un anumit corp constituit. 3. (în trecut) persoană aleasă dintre avocați, care conducea baroul. 4. conducător, șef ecleziastic în biserica anglicană. II. s. m. f. membru al corpului profesoral universitar care deține conducerea unei facultăți. (< lat. decanus, germ. Dekan)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
decán s. m., pl. decáni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
decán m. (lat. decanus, subofițer care comanda zece soldațĭ, șef de zece călugărĭ, d. decem, zece). Cel maĭ bătrîn saŭ maĭ vechĭ într’o societate. Titlu uneĭ demnitățĭ bisericeștĭ catolice. Șefu uneĭ facultățĭ în universitate. Șefu advocaților unuĭ oraș. Șef în general (fam. saŭ iron.): decanu bețivanilor, al calicilor. V. stareț.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
DECÁN ~i m. 1) (într-o instituție de învățământ superior) Conducător al unei facultăți. 2) Conducător al unei societăți sau al unei instituții. 3) Membru al unei colectivități cu cea mai mare vechime în funcție. 4) (în biserica anglicană) Conducător ecleziastic. 5) ist. (în armată romană) Conducător al unei decurii; decurion. /<lat. decanus, germ. Decan
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink