DECÉNT, -Ă, decenți, -te, adj. Cuviincios, pudic. – Din fr. décent, lat. decens, -ntis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DECÉNT, -Ă adj. Cuviincios. [Cf. fr. décent, lat. decens].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DECÉNT, -Ă adj. 1. cuviincios; reverențios, plin de decență. 2. pudic, rușinos. (< fr. décent, lat. decens)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DECÉNT adj. 1. v. politicos. 2. pudic, rușinos, sfios. (O comportare ~.) 3. acceptabil, onorabil. (Duce o viață ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Decent ≠ indecent, necuviincios, impertinent, insolent, nerușinat, obraznic
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
decént (tă), adj. – Cuviincios, pudic. Fr. décent. – Der. (din fr.) indecent, adj.; decență, s. f.; indecență, s. f.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
decént adj. m., pl. decénți; f. sg. decéntă, pl. decénte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
decént, -ă adj. (lat. décens, -éntis, d. decet, se cuvine. V. decor). Conform decențeĭ, cuviincĭos: purtare, vorbă decentă. Adv. În mod decent.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
DECÉNT ~tă (~ți, ~te) (despre persoane și despre manifestările lor) Care este în conformitate cu decența; plin de decență; cuviincios. /<fr. décent, lat. decens, ~ntis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink