DECLARATÍV, -Ă, declarativi, -e, adj. Care conține o declarație. ◊ Ton declarativ = ton ferm, sentențios, categoric. – Din fr. déclaratif.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DECLARATÍV, -Ă adj. Care conține declarații. ◊ Ton declarativ = ton ferm, categoric, sentențios. [Cf. fr. déclaratif].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DECLARATÍV, -Ă adj. 1. care conține declarații. ♦ ton ~ = ton ferm, categoric, sentențios. 2. (jur.; despre un act) prin care se constată existența unui drept preexistent. 3. (despre verbe, propoziții) care exprimă o aserțiune; asertiv. (< fr. déclaratif)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
declaratív adj. m. (sil. -cla-), pl. declaratívi; f. sg. declaratívă, pl. declaratíve
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
declaratív, -ă adj. (lat. declarativus). Care conține o declarațiune: titlu decorativ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
DECLARATÍV ~ă (~i, ~e) Care are caracter de declarație; bazat numai pe declarații. ◊ Ton ~ ton ferm, categoric. /<fr. déclaratif
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink