Dex declinare

DECLINÁRE, declinări, s. f. Acțiunea de a declina și rezultatul ei. 1. Totalitatea modificărilor suferite de forma unui substantiv, adjectiv, pronume, numeral sau articol pentru exprimarea cazurilor la singular și la plural. ♦ Clasă sau categorie de substantive sau de adjective care folosesc aceleași mijloace în realizarea flexiunii. 2. (În sintagma) Declinare de competență = trimitere a unei pricini spre soluționare la organul de jurisdicție competent de către organul sesizat cu soluționarea ei, care constată incompetența sa. – V. declina.

DECLINÁRE s.f. 1. Trecerea unui nume (substantiv, adjectiv etc.) prin toate cazurile gramaticale. ♦ Clasă sau grupă de substantive sau de adjective care au aceleași forme de flexiune. 2. Hotărâre prin care o instanță își constată incompetența și trimite cazul unei instanțe competente. [< declina].

DECLINÁRE s. f. 1. acțiunea de a declina. 2. totalitatea modificărilor suferite de un nume pentru a exprima cazurile gramaticale; flexiune nominală. ◊ clasă sau grupă de substantive care au aceleași forme de flexiune ori care folosesc aceleași mijloace de realizare a flexiunii. 3. (jur.) ~ de compentență = hotărâre prin care care o instanță își constată incompetența și trimite cazul unei instanțe competente. (< declina)

DECLINÁRE s. (GRAM.) declinație, flexiune nominală, (înv.) plecare. (~ unui substantiv.)

declináre s. f. (sil. -cli-), g.-d. art. declinării; pl. declinări

DECLINÁ, declín, vb. I. 1. Tranz. A trece un substantiv, un adjectiv, un pronume, un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2. Tranz. (Rar; în expr.) A-și declina numele, calitatea etc. = a-și spune numele, calitatea etc.; a se prezenta. 3. Tranz. A refuza să-și asume o sarcină, o răspundere, o funcție, a nu vrea să soluționeze un litigiu etc. 4. Tranz. A pune la îndoială, a nu admite, a nu recunoaște competența cuiva sau a ceva. 5. Intranz. (Rar; despre aștri) A coborî spre asfințit; a apune, a scăpăta. – Din fr. décliner, lat. declinare.

A DECLINÁ¹ declín tranz. 1) (substantive, adjective, pronume, numerale, articole) A trece prin cazuri și numere schimbând forma. 2) înv. (nume de persoană) A face să fie cunoscut; a prezenta; a recomanda. 3) (sarcini, propuneri) A supune unei soluționări negative; a respinge. 4) (funcții) A refuza de a-și asuma. 5) A pune la îndoială; a considera ca fiind nesigur. /<fr. décliner, lat. decli-nare

A DECLINÁ² pers. 3 declínă intranz. (despre aștri) A se lăsa spre sau după orizont; a asfinți; a apune; a scăpăta; a coborî. /<fr. décliner, lat. declinare

DECLINÁRE ~ări f. gram. 1) Schimbare a unui substantiv, adjectiv, pronume, numeral sau articol după cazuri și numere. 2) Clasă de substantive care se declină după același model. [G.-D. declinării] /v. a declina

DECLINÁ vb. I. 1. tr. A trece un nume (substantiv, adjectiv etc.) prin toate cazurile gramaticale. 2. tr. A refuza să-și asume o sarcină, o funcție etc. 3. intr. (Rar; despre aștri) A coborî către asfințit, a apune. 4. tr. A nu recunoaște, a nu admite ceva, a refuza să admită. 5. tr. A-și declina numele, calitatea = a-și spune numele, calitatea. [P.i. declín. / < lat. declinare, cf. fr. décliner].

DECLINÁ vb. I. tr. 1. a trece un substantiv, adjectiv, pronume, numeral sau articol prin toate cazurile gramaticale. 2. a respinge, a refuza, a contesta, a nu-și asuma o sarcină, o funcție etc. ♦ a-și ~ competența = a nu-și recunoaște competența (autoritatea, capacitatea de a se pronunța într-o problemă); a-și ~ orice răspundere = a nu-și asuma răspunderea. 3. a nu recunoaște, a nu admite ceva. 4. a-și ~ numele, calitatea = a-și spune numele, calitatea; a se prezenta. II. intr. (despre aștri) a coborî către asfințit, a apune. ◊ (fig.) a decădea, a fi în declin; a-și pierde vigoarea, importanța. (< fr. décliner, lat. declinare)

DECLINÁ vb. (GRAM.) (înv.) a (se) pleca. (A ~ un substantiv.)

DECLINÁ vb. v. apune, asfinți, coborî, dispărea, pieri, pleca.

decliná vb. (sil. -cli-), ind. prez. 1 sg. declín, 3 sg. și pl. declínă

2) declín, a -á v. intr. (lat. de-clino, -clináre, a se depărta, a declina. V. închin). Decad, mă apropiĭ de sfîrșit: o țară care declină. Mă depărtez de meridiană, vorbind de acu magnetic. Mă depărtez de ecŭatoru ceresc, vorbind de o stea. V. tr. Refuz: a declina o onoare. Nu recunosc: a declina competența unuĭ tribunal, tribunalu îșĭ declină competența de a judeca. Spun, declar: îmĭ declin numele, titlurile. Gram. Enunț cazurile unuĭ cuvînt declinabil: a declina un substantiv.

declinațiúne f. (lat. declinátio, -ónis). Gram. Șir de forme numite cazurĭ pin care trec, în unele limbĭ, cuvintele declinabile. Astr. Depărtarea uneĭ stele de ecŭatoru ceresc. Unghi pe care-l face acu magnetic la est orĭ la vest în raport cu meridiana. – Și -ație și (în gram.) maĭ des -áre.