DEFICIÉNȚĂ, deficiențe, s. f. Scădere, lipsă, greșeală; rămânere în urmă. ♦ Lipsă în integritatea anatomică și funcțională a unui organ; absență a anumitor facultăți fizice sau psihice. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. déficience, lat. deficientia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DEFICIÉNȚĂ s.f. Lipsă; scădere. ♦ Defect psihic sau (mai rar) fizic. [Cf. fr. déficience, it. deficienza, lat. deficientia].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DEFICIÉNȚĂ s. f. lipsă, greșeală, scădere. ◊ defect psihic sau fizic. (< fr. déficience, lat. deficientia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DEFICIÉNȚĂ s. v. defect.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Deficiență ≠ merit
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
deficiénță s. f. (sil. -ci-en-), g.-d. art. deficiénței; pl. deficiénțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
deficiénță f. pl. e (lat. deficientia). Lipsă de ceva: deficiența banilor într’o pungă. V. absență și carență.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
DEFICIÉNȚĂ ~e f. 1) Lipsă a unei însușiri fizice sau morale; neajuns; cusur; defect; meteahnă. 2) Lipsă a integrității anatomice sau funcționale a unui organ; defect. [G.-D. deficienței; Sil. -ci-en-] /<fr. déficience, lat. deficientia
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink