Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: definitiv (adjectiv) , definitiva (verb tranzitiv)   
DEFINITIVÁ, definitivez, vb. I. Tranz. A da o formă definitivă; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva să fie sau să rămână definitiv într-un post. – Din definitiv.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DEFINITIVÁ vb. I. tr. A da formă definitivă. ♦ A stabili definitiv pe cineva într-un post. [< definitiv + -a].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DEFINITIVÁ vb. tr. 1. a da formă definitivă unui obiect, unei lucrări etc. 2. a stabili definitiv pe cineva într-un post. (< definitiv)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DEFINITIVÁ vb. 1. a finisa. (Și-a ~ romanul.) 2. a titulariza. (A ~ pe cineva în învățământ.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
definitivá vb., ind. prez. 1 sg. definitivéz, 3 sg. și pl. definitiveáză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DEFINITÍV, -Ă, definitivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu mai e supus modificărilor, stabilit pentru totdeauna; irevocabil, absolut, categoric. ◊ Hotărâre definitivă = hotărâre a unui organ de jurisdicție împotriva căreia nu mai există nici o cale ordinară de atac (apel, recurs). Profesor (sau învățător) definitiv = profesor (sau învățător) care a obținut definitivatul. ◊ Loc. adv. În definitiv = în cele din urmă, la urma urmelor. – Din fr. définitif, lat. definitivus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A DEFINITIVÁ ~éz tranz. 1) (obiecte, lucruri etc.) A aduce la o formă definitivă; a face să capete formă finală; a finisa. 2) (persoane) A numi definitiv (într-un post sau într-o funcție); a confirma; a întări. /Din definitiv
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DEFINITÍV ~ă (~i, ~e) și adverbial Care exclude posibilitatea de a fi revăzut; fără posibilitatea de revenire; decisiv; hotărât; irevocabil. ◊ În ~ în cele din urmă; la urma urmelor. /<fr. définitif, lat. definitivus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DEFINITÍV, -Ă adj. Care nu se mai poate modifica; absolut, categoric, irevocabil. ◊ Profesor (sau învățător) definitiv = Profesor sau învățător care, după îndeplinirea unor anumite condiții, obține unele drepturi asupra catedrei pe care o ocupă; în definitiv = în sfârșit, la urma urmelor. [Cf. fr. définitif, it. definitivo, lat. definitivus].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DEFINITÍV, -Ă adj. care nu se mai poate modifica; absolut, categoric, irevocabil. ♦ profesor (sau învățător) ~ = profesor (sau învățător) care a primit definitivatul; în ~ = în sfârșit, la urma urmelor. (< fr. définitif, lat. definitivus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DEFINITÍV adj., adv. 1. adj. definitivat, finisat. (Forma ~ a unei lucrări.) 2. adj. irevocabil, nestrămutat. (O hotărâre ~.) 3. adv. iremediabil, irevocabil. (Un lucru ~ pierdut.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
definitív adj. m., pl. definitívi; f. sg. definitívă, pl. definitíve
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
în definitív loc. adv.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
definitív, -ă adj. (lat. definitivus). Care termină o afacere, care e pe tot-de-a-una: sentență definitivă. Pe vĭață, pe tot-de-a-una: profesor definitiv. În definitiv, după ultima deciziune, la urma urmeĭ. Adv. Pe tot-de-a-una: a pleca de unde-va definitiv.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
definitivéz v. tr. Acord titlu de definitiv (maĭ ales unuĭ profesor). V. activez.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)