Dex deget

DEGET, degete, s. n. 1. Fiecare dintre prelungirile mobile, alcătuite din falange, cu care se sfârșește mâna sau talpa piciorului la om ori laba la unele animale. Îi dai un deget și-ți ia mâna toată. Sunt cinci degete la o mână și nu seamănă unul cu altul. ◊ Expr. A se ascunde (sau a se da) după deget = a căuta în zadar să-și ascundă o vină evidentă, a fugi de răspundere. A ști sau a cunoaște (ceva) (ca) pe degete = a ști sau a cunoaște ceva foarte bine. Îi numeri (sau îi poți număra) pe degete = sunt foarte puțini. A purta sau a învârti, a juca (pe cineva) pe degete = a face ce vrei din cineva, a duce pe cineva de nas. A-și da cu degetul în ochi (din cauza întunericului) = a nu vedea nimic. A aluneca sau a scăpa, a (se) strecura printre degete = a scăpa, a (se) strecura pe neobservate, pe nesimțite. A sta cu degetul în gură = a pierde vremea. A pune degetul = a aplica amprenta digitală în loc de iscălitură. A pune degetul pe rană = a găsi punctul sensibil al unei chestiuni. A umbla (sau a păși, a merge) în vârful degetelor = a umbla pe furiș, tiptil, fără zgomot. A încerca marea cu degetul = a încerca imposibilul. A-și linge degetele =a-i plăcea foarte mult (ceva de mâncare). (Rar) A avea (sau a fi) în degetul cel mic (al cuiva) = a cunoaște foarte bine. A nu-i putea ajunge (cuiva) nici la degetul cel mic = a nu se putea compara cu cineva în privința capacității, comportării etc. 2. Compus: cinci-degete = plantă erbacee târâtoare, ale cărei frunze au cinci foliole (Potentilla reptans). 3. Piesă componentă a aparatelor de tăiere la cositori, secerători, combine de cereale etc., care separă și sprijină plantele în momentul tăierii. 4. Veche unitate de măsură pentru lungimi, având aproximativ lățimea unui deget (1). [Var.: (pop.) deșt. s. n.] – Lat. digitus.

déget (dégete), s. n. – 1. Fiecare din prelungirile mobile cu care se sfîrșește mîna sau talpa piciorului. – 2. Măsură ce corespunde unei zecimi de palmă. – Mr. deazit, dzeadit, megl. zęizit, istr. žǫžet. Lat. dĭgĭtus (Pușcariu 497; Candrea-Dens., 478; REW 2638; Tiktin; Candrea); cf. it. dito, prov. det, fr. doigt, sp., port. dedo. – Der. degetar, s. n. (căpăcel care protejează degetul cu care se împunge acul la cusut; plantă, degetariță, Digitalis ambigua), care pare a fi der. intern cu suf. -ar (ar putea fi și reprezentant direct al lat. dĭgĭtālis, cum îl consideră Pușcariu 498; Candrea-Dens., 479; REW 2637; Tiktin; Candrea, cf. it. ditale, v. fr. déal, sp., port. dedal; însă der. internă pare mai naturală); degetariță, s. f. (plantă, degetar); degetăruț, s. m. (plantă, Soldanella montana); degețel, s. m. (plantă, degetar, Digitalis ambigua, Digitalis purpurea); îndegeta, vb. (a indica), înv., hibrid lingvistic format în Trans.

déget s. n., pl. dégete

DÉGET ~e n. 1) (la om) Fiecare dintre prelungirile mobile cu care se sfârșesc mâinile și picioarele. ◊ A arăta (pe cineva) cu ~ul a semnala (pe cineva) batjocurii pulbice (incriminându-l); a compromite (pe cineva). A-și mușca ~ele a regreta; a se căi. A juca (sau a învârti) (pe cineva) pe ~e a amăgi; a duce de nas. A ști (ceva) pe ~e a cunoaște în detalii; a ști în amănunte. A scăpa printre ~e a se strecura pe neobservate, evitând dificultățile. A avea (ceva) în (la) ~ul cel mic a ști la perfecție. A-i pune (cuiva) ~ul pe rană a aminti (cuiva) lucruri neplăcute sau nedorite; a depista elementul esențial al unei probleme, al unei situații. A pune ~ul (pe un act) a aplica amprenta digitală în loc de semnătură. 2) (la unele animale) Fiecare dintre prelungirile mobile de la sfârșitul labei. 3) Parte a unei mănuși care acoperă prelungirile mâinii. 4) pop. Unitate de măsură a lungimii, suprafetei sau capacității, egală cu lățimea unui deget. 5) tehn. (la secerători sau cositori) Piesa care sprijină plantele în momentul tăierii, separându-le în fâșii înguste. /<lat. digitus

CINCI-DÉGETE s. v. sclipeț.

CINCI-DÉGETE s. (BOT.; Potentilla reptans) (reg.) iarba-degetelor, ochiul-boului.

DEGET-RÓȘU s. v. degetariță, degețel roșu, digitală.

IARBA-DÉGETELOR s. v. cinci-degete.

cinci-dégete (bot.) s. n.