DELÍCIU, delicii, s. n. Plăcere deosebit de mare; desfătare. ♦ Fig. (Fam.) Lucru, ființă încântătoare. – Din lat. delicium, fr. délice.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DELÍCIU s.n. Plăcere mare, intensă; savoare; desfătare. [Pron. -ciu. / cf. fr. délice, lat. delicium].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DELÍCIU s. n. plăcere mare, intensă; savoare; desfătare. (< lat. delicium, fr. délice)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DELÍCIU s. savoare. (~ul unei mâncări.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
DELÍCIU s. v. delectare, desfătare, farmec, încântare, plăcere, voluptate, vrajă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Deliciu ≠ aversiune, oroare, repulsie, scârbă
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
delíciu (delícii), s. n. – Plăcere, desfătare. Lat. delicium (sec. XIX). – Der. delicios, adj., din fr. délicieux.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
delíciu s. n. [-ciu pron. -ciu ], art. delíciul; pl. delícii, art. delíciile (sil. -ci-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DELÍCIU ~i n. 1) Plăcere mare și aleasă; desfătare; încântare. 2) fig. Lucru sau ființă încântătoare. [Sil. -li-ciu] /<lat. delicium, fr. délice
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink