DELÍU, -ÍE, delii, s. m., adj. (Înv.) 1. S. m. Soldat din călărimea ușoară turcă. ♦ (În Țara Românească și în Moldova) Soldat din corpul de călăreți înființat de Minai Viteazul o dată cu corpul beșliilor; (în perioada fanariotă) soldat din garda domnească. 2. Adj., s. m. (Om) voinic, viteaz, îndrăzneț. 3. Adj. Furios, vehement, nebun. – Din tc. deli.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
delíu (delíi), s. m. – 1. (Înv.) sălbatic, om brutal. – 2. În oastea turcă, corp de cavalerie ușoară. – 3. Corp de cavalerie format în Muntenia de Mihai Viteazul, desființat apoi. – 4. Gardă albaneză călare a domnitorilor, în cursul sec. XVIII. Tc. deli „nebun; călăreț” (Roesler 591; Șeineanu, II, 155; Lokotsch 506), cf. ngr. ντελῆς, bg., sb. deli.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
delíu s. m. (sil. -liu), adj. m., art. delíul; pl. delíi, art. delíii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DELÍU1 ~e (~i) înv. Care vădește îndrăzneală și curaj; viteaz; brav; cutezător; îndrăzneț; curajos. [Sil. de-liu] /<turc. deli
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DELÍU2 ~i m. 1) înv. (la turci) Ostaș dintr-un corp de cavalerie ușoară. 2) la pl. (în perioada fanariotă) Garda domnească alcătuită din arnăuți. [Sil. de-liu] /<turc. deli
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink