DEMIÚRG s. m. Nume dat în filosofia lui Platon, creatorului divin care a făurit lumea; creatorul universului; p. ext. principiu activ și creator. [Pr.: -mi-urg] – Din lat. demiurgus, fr. démiurge.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DEMIÚRG s.m. 1. Conducător al anumitor cetăți antice. ♦ Nume dat în Grecia antică meșteșugarilor, precum și cântăreților, medicilor și prezicătorilor. 2. Creator; principiu activ, făuritor al lumii în unele concepții filozofice idealiste; (p. ext.) principiu creator. [Pron. -mi-urg. / < fr. démiurge, it. demiurgo, lat. demiurgus, gr. demiurgos – meșteșugar].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DEMIÚRG s. m. 1. (la Platon) denumire dată divinității, ca principiu rațional, creator al universului; (p. ext.) principiu creator. 2. conducător al unor cetăți antice grecești. (< fr. démiurge, lat. demiurgus, gr. demiurgos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
demiúrg s. m. (sil. -mi-urg)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DEMIÚRG ~gi m. 1) Forță supranaturală, creatoare și cârmuitoare a lumii; divinitate; Dumnezeu. 2) fig. Forță creatoare; principiu activ. [Sil. -mi-urg] /<lat. demiurgus, fr. demiurge
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink