DENOMINATÍV, -Ă, denominativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care denumește. ◊ Verb denominativ = verb derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. 2. S. n. Cuvânt derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. – Din fr. dénominatif, lat. denominativus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DENOMINATÍV, -Ă adj. Care denumește. // s.n. Cuvânt derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. ◊ Verb denominativ = verb derivat de la un nume. [< fr. dénominatif, cf. lat. denominativus].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DENOMINATÍV, -Ă adj., s. n. (cuvânt) care servește pentru a denumi. ♦ verb ~ = verb derivat de la un substantiv sau adjectiv. (< fr. dénominatif, lat. denominativus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
denominatív adj. → nominativ
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
denominatív s. n., pl. denominatíve
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DENOMINATÍV ~ă (~i, ~e) 1) Care denumește. 3) și substantival (despre cuvinte) Care derivă de la un nume (adjectiv sau substantiv). /<fr. dénominatif, lat. denominativus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink