DENTÍȚĂ, dentițe, s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene și cu fructe achene cu câte doi dinți, care crește în locuri umede (Bidens tripartitus). – Cf. dinte.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DENTÍȚĂ s. (BOT.; Bidens tripartitus) (reg.) cârligior, dentică, dențică, doi-dinți, iarbă-roșie, (Transilv.) păduchi-de-țigan (pl.).
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
dentíță s. f., g.-d. art. dentíței; pl. dentíțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink