Dex deochi

DEÓCHI (rar, 2) deochiuri, s. n. 1. Putere (magică) pe care superstițioșii o atribuie unor oameni, de a îmbolnăvi pe cei asupra cărora își fixează privirea (cu răutate, invidie etc.). 2. Efectul privirii care deoache; boală pricinuită de această privire; deochetură. ◊ Expr. De-a deochiul = cu admirație. (Astăzi, mai ales în glumă) Să nu(-i) fie (cuiva) de deochi! formulă de admirație pentru calitățile fizice ori pentru inteligența cuiva (care nu trebuie deocheat). [Var.: (reg.) dióchi s. n.] – De⁴ + ochi¹.

DEÓCHI n. pop. (în superstiții) Boală pricinuită de privirea admirativă, învidioasă sau răutăcioasă a unor persoane, care se crede că dispun de o putere magică. /de + ochi

DEÓCHI s. deochetură, (pop.) potcă, (reg.) mirătură, râvnă. (Îi face farmece de ~.)

deóchi s. n. (sil. de-ochi), pl. deóchiuri

DEOCHEÁ, deóchi, vb. I. 1. Tranz. (În superstiții) A vătăma sănătatea sau bunăstarea cuiva printr-o privire rea sau invidioasă. 2. Refl. A se îmbolnăvi de deochi. ♦ Fig. (Despre vreme) A se strica. [Pr.: -de-o-] [Var.: diocheá, vb. I.] – Din deochi.

A DEOCHEÁ deóchi tranz. A face să se deoache. [Sil. de-o-chea] /Din deochi

A SE DEOCHEÁ mă deóchi intranz. (în superstiții) A se îmbolnăvi de deochi. [Sil. de-o-chea] /Din deochi

DEOCHEÁ vb. (pop.) a poci, (reg.) a pocita, (reg.) a săgeta, a strica. (Crede că l-a ~ cineva pe copil.)

DEOCHEÁ vb. v. invidia, pizmui.

de deóchi prep. + s. n.

deocheá vb. (sil. de-o-chea), ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. deóchi, 3 sg. și pl. deoáche, 1 pl. deochém, 2 pl. deocheáți; ger. deochínd; part. deocheát